Frontiera Curtici e noua regină județeană a Aradului, dar există cu adevărat intenții de promovare în orașul de la granița cu Ungaria?

Călin MNERIE 09 May. 2021, 13:10 Liga 4

Bazându-se pe nume importante din fotbalul arădean, cu meciuri în primele trei ligi din țară, Frontiera Curtici și-a tăiat partea leului în „Turneul de desemnare a campioanei județene” organizat la Arad cu 9 echipe. Suspansul a rămas până în ultima etapă, cea de ieri, 8 mai, când, însă curticenii nu au avut nicio problemă în a trece pe teren propriu de Șoimii Șimand, cu scorul de 4-1 și să-și adjudece medaliile de campioni.

Eșecul în oglindă a urmăritoarei CS Socodor, în fața Zăbraniului, nu a mai avut nicio importanță, atâta timp cât trupa de la granița cu Ungaria s-a dus la 19 puncte, cu două în fața echipei ce pierdea greu amicalul cu UTA din urmă cu două luni de zile. Podiumul a fost completat de ACB Ineu, principala favorită pe hârtie, cu 16 puncte.

Frontiera Curtici are mulți jucători experimentați în fotbalul din ligile superioare

Fotbaliști ca Norbert Varga (ex. Wisla Cracovia, Rapid sau UTA), Alin Gligor (ex UTA sau FC Olt), Alin Calvin Tombaye (ex. UTA sau Mioveni), Alin Mihai (ex. FC Olt), Remus Avrămuțiu (ex. UTA) sau Petrică Huțanu (ex. Șoimii Pâncota) au făcut deseori diferența pentru Curtici în jocurile disputate pe repede înainte pentru așa a stabilit Federația Română de Fotbal, ca pe 8 mai să aibă pe masă numele tuturor campioanelor județene.

Cel puțin Aradul își făcuse alte planuri din moment ce a fost primul și singurul județ ce se întorsese în iarbă încă de pe 3 aprilie, înainte ca FRF-ul să aleagă alte reguli. Și, un sezon ce ar fi trebuit să se încheie pe finalul acestei luni, a devenit istorie ieri, cu premierea „grănicerilor”, din nou campioni județeni după un deceniu.

Între timp, sorții au fost blânzi cu „Fronti”, care a scăpat de primul baraj și se poate pregăti în liniște pentru cel de-al doilea. Numele adversarului din Liga a 3-a îl va afla joi, iar duminică se joacă prima manșă. Returul, tot duminică, pe 23 mai. La tragerea la sorți de pe 13 mai se va ține cont de criteriul geografic.

  • Curtici: Mucha – Huțanu, Calvin, A. Gligor, Vereș (71 Morar) – Hanc (63 Gurban), Coșa – R. Petcuț (83 Aslău), Avrămuțiu, Buzgău (83 Ciupuligă) – Al. Mihai. Antrenor: Radu Anca
  • Șimand: Matiș – Ujoc, Engelhardt, I. Ruska, D. Morariu – Sechel, C. Caba (46 C. Morariu), Roza, R. Varga (63 Dodu) – Malița (46 Gheorghieș), I. Rus (63 Cordoș). Antrenor: Ioan Ruska

Echipa de la granița cu Ungaria nu are un plan viabil pentru Liga 3

Până una alta, chiar și „oficialii” Frontierei recunosc că rezultatele echipei i-au surprins puțin și la această oră nu au un plan viabil pentru Liga a 3-a. Dincolo de cheltuielile mai mari, problema curticenilor e legată de faptul că aproape toți fotbaliștii au și alte locuri de muncă și nu mai pot respecta un program de pregătire necesar unui eșalon superior. De altfel, de aceea mulți au decis să coboare în fotbalul județean, căci, altfel, toți aveau oferte de la echipele arădene de Liga a 3-a.

Ce se va întâmpla la Curtici în cazul promovării e greu de anticipat, iar asta rezultă și din ceea ce au de spus cei implicați direct.

Bogdan Ban (primarul orașului Curtici): „Vă felicit din suflet și sper să rămâneți aceeași echipă unită, indiferent de rezultate. Noi la Curtici iubim Frontiera, ținem la Frontiera. Important e să rămâneți uniți, să fiți un exemplu pentru cei tineri, iar mai departe vă urez succes și ce va da bunul Dumnezeu, aia să se întâmple. Felicitări încă o dată, Frontiera nu a mai fost campioană de 10 ani, să fie cu noroc. Odată cu pandemia, se vede că în tot răul e și un bine.”

Sorin Grec (președinte Frontiera Curtici): „După patru ani petrecuți în această postură de conducător al clubului, cu primul an încheiat pe ultimul loc, al doilea pe locul trei, al treilea pe 2, iar acum locul 1. Înseamnă că în patru ani am lucrat din ce în ce mai bine. Ne bucurăm, ne-am fi așteptat și anul trecut să terminăm pe locul 1, dacă era meciul de baraj. Dar am continuat să credem în noi, nu am făcut multe transferuri, am menținut același nucleu de jucători și au apărut rezultatele, așadar avem un grup foarte bun. La baraj probabil vom avea o echipă mai bună prin prisma faptului că nu trebuie folosiți juniori, capitol la care am stat destul de rău. Singura problemă este oboseala. Momentan toate vin pe repede înainte, noi vrem să câștigăm toate meciurile și apoi, probabil, vom avea o săptămână să ne gândim la ce facem mai departe. Momentan nu știm nimic, am vorbit și cu autoritățile locale, cu domnul primar, domnul vice, alături de ei am început acest proiect de la zero. Și pentru ei e o surpriză, i-am prins nepregătiți și pe ei cu acest rezultat, dar nu ne dăm în spate. Dacă putem, încercăm să promovăm în Liga a III-a. Dacă rămâne formatul din acest an, mai restrâns, cheltuielile vor fi mai mici, ne-ar conveni.”

Radu Anca (antrenor Frontiera Curtici, care mai are o promovare la activ în Liga 3-a, cu UTA, din postura de „secund” în urmă cu 6 ani): „Nu știu dacă mă așteptam să fim campioni, având în vedere și programul din ultimele etape, cu meciuri din trei în trei zile. Ne-am propus în vestiar să câștigăm toate meciurile, nu am reușit, dar am terminat pe primul loc și am câștigat titlul de campioană județeană. Fiecare meci a fost greu, indiferent de cât de experimentat e lotul. Fiindcă am avut și o medie de vârstă destul de înintată ne era greu să ne refacem fizic din 3 în trei zile, dar e bine că am trecut peste și am reușit să câștigăm și ultimul meci și să fim campioni. Nu avem emoții la tragerea la sorți, vom vedea ce se întâmplă, în primul rând la baraj și apoi în cazul unei promovări. Nu ne-am făcut planul de bătaie pentru Liga a III-a, timp ar fi până ar începe campionatul. Inclusiv jucători ar fi, sunt mulți care ar dori să vină la Curtici, având în vedere și condițiile materiale și cele de pregătire. Orașul e și aproape de Arad, deci sunt mulți jucători care ar fi interesați să vină la noi dacă promovăm, dar vom vedea. Mă bucur că am reușit să terminăm pe primul loc, deși nu am avut acest lucru ca obiectiv. Îi felicit pe băieți pentru meciul de astăzi, dar și pentru parcursul din campionat.”

Neluțu Hanc (36 de ani, din 1997 la Frontiera): „Mă bucur că am cucerit acest titlu după mulți ani la această echipă. A fost un campionat scurt, strâns și nebun. Mergem la baraj și sperăm să scoatem maximum. Pentru mine e o motivație în plus să joc pentru echipa din orașul natal, sunt la această echipă din anii 90, am făcut junioratul aici, cât timp intru în teren voi da totul. Nu voi putea continua în Liga a III-a, am și un loc de muncă, e dificil să joc la un nivel mai înalt. Sunt jucători tineri, însă, care pot evolua în cazul unei promovări. Cred că am fost cei mai constanți în acest campionat, iar rezultatele au arătat că am fost și cei mai buni. Cu siguranță a fost un avantaj că am avut jucători cu experiență în Liga a II-a, ei și-au pus serios amprenta asupra mersului bun al echipei noastre. Avem de învățat fiecare de la jucători precum Alin Gligor, Alin Mihai, Norbi Varga sau Calvin. Plus că îl avem și pe Remus care putea să joace și el la nivel de Liga a II-a liniști.”

Lotul Frontierei Curtici – campioană județeană în Liga 4-a Arad:

Portari: Lucian Mucha, Paul Nan
Fundași: Andrei Morar, Alin Gligor, Ali Calvin Tombaye, Adrian Gurban, Ionuț Abrudan, Claudiu Vereș, Raul Dochița
Mijlocași: Norbert Varga, Nichita Coșa, Ioan Hanc, Denis Buzgău, Raul Petcuț, Albert Aslău, Darius Ciupuligă, Remus Avrămuțiu, Armand Popescu, Darius Zsogo, Ștefan Vărădean, Bogdan Chiș.
Atacanți: Petrică Huțanu, Flavius Brândușe, Alin Mihai

Rezultatele ultimei etapei a Ligii a 4-a Arad și clasamentul final:

Păulișana Păuliș – UTA II 11-1
Grigorean 16,51,79, Marc 31,76, Schinteie 55, C. Maghici 58, Don 65, 81, Blănaru 75, 90 / Mare 85
Unirea Sântana – Victoria Felnac 3-0
Berar 16,76, Cl. Popa 79
CS Socodor – Victoria Zăbrani 4-1
Pirtea 27, Moldovan 40, Gherheș 42, Șulea 52 / Ghergar 58
Frontiera Curtici – Șoimii Șimand 4-1
Gligor 15, Al. Mihai 15, 59, Petcuț 65 / C. Morariu 70

Foto: Sport Arad

https://liga2.prosport.ro/liga-4/se-trage-la-sorti-programul-etapei-i-a-barajului-pentru-mentinerea-promovarea-in-liga-3-19183721

 

Călin MNERIE 09 May. 2021, 13:10 Liga 4
Pe aceeași temă