Viitorul Pandurii nu se regăsește în play-out! Cristian Lupuț anunță remanieri la finele sezonului: ”Pentru unii jucători, e clar, s-a încheiat un ciclu”

Mircea OGLINDOIU 22 Apr. 2021, 15:37 Liga 2

Preluată de Cristian Lupuț după ratarea accederii în play-off-ul Ligii 2, Viitorul Pandurii Târgu Jiu nu-și găsește casența în play-out!

După patru jocuri disputate în Grupa B, echipa gorjeană are doar trei puncte, obținute sâmbăta trecută, la Aerostar Bacău, în etapa a 4-a din play-out. Miercuri, în meciul restant cu Petrolul, Viitorul Pandurii a fost învinsă cu 3-1, la Târgu Jiu.

Deși a deschis scorul încă din minutul 6, când Alin Țeghe a marcat din penalty, gorjenii au pierdut, după ce oaspeții au întors rezultatul, prin reușitele lui Armando Vajushi (34′ – penalty), Mihai Constantinescu (36′) și Alexandru Saim Tudor (90+1′).

Cristian Lupuț, după înfrângerea cu Petrolul: ”Am intrat într-o letargie pe care nu o pot înţelege. Am jucat şi eu fotbal

Scorul, dar mai ales prestația elevilor săi din teren, l-a dezamăgit pe antrenorul Crustian Lupuț, care a anunțat remanieri în vară, la nivelul lotului.

”Sunt dezamăgit, mai ales că se persistă în greşeli pe linia de fund. Luăm gol din faze fixe, la unii jucători se vede o lipsă de atitudine şi responsabilitate. Suferim, dar asta este. Vom trage linie, vedem ce va fi, analizăm foarte bine jucătorii. Se pare că lipsa lui Oros contează foarte mult. Trebuie să fim realişti. A creat un echilibru pe linia de fund. Din păcate, nici Băican nu a jucat astăzi, după ce la Bacău a avut temperatură. Am improvizat, dar am intrat într-o letargie pe care nu o pot înţelege. Am jucat şi eu fotbal, dar parcă aveam altă atitudine şi concentrare. Trebuie să avem altă faţă la meciul de duminică. E posibil ca jucătorii care nu dau randament să plece. Sută la sută! V-am spus, la finalul campionatului vom trage linie. Pentru unii s-a încheiat un ciclu. E clar, eu îi cunosc de mult timp, unii nu au progresat. Au rămas pe loc şi la vară ne vom despărţi”, a declarat Lupuţ, la finalul partidei.

Trei înfrângeri și o victorie pentru Viitorul Pandurii în play-out-ul Ligii 2

Tehnicianul pregătise echipa gorjeană și în sezonul 2019-2020, la finele căruia Viitorul Pandurii nu i-a mai prelungit contractul. A revenit la Târgu Jiu luna trecută, ca înlocuitor al lui Flavius Stoican, care și-a dat demisia după ratarea play-off-ului, prin înfrângerea din ultima etapă a sezonului regular, scor 1-2 la Călărași.

După eșecul cu Petrolul, Viitorul Pandurii a rămas cu 35 puncte, dar a pierdut primul loc ocupat o etapă, fiind depășită chiar de ploieșteni, cu care erau la egalitate. Golaverajul făcea diferența înaintea meciului direct.

În etapa a 5-a, Viitorul Pandurii întâlnește pe teren propriu, duminică, 25 aprilie, de la ora 12:00, CSM Reșița (locul 5, 25 puncte).

Foto: Cristi Stavri / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-a-revenit-pe-primul-loc-dupa-restanta-cu-viitorul-pandurii-jucatorii-au-gasit-consolarea-pentru-ratarea-obiectivului-trebuie-sa-spalam-rusinea-prin-castigarea-grupei-19180860

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-se-simte-mai-bine-in-deplasare-a-castigat-fara-probleme-cu-viitorul-pandurii-dupa-ce-a-fost-condusa-la-targu-jiu-se-urla-ca-pe-camp-de-la-tribuna-oficiala-19180827

https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-petrolul-ploiesti-meci-restant-din-etapa-a-3-a-a-play-out-ului-ligii-2-se-joaca-astazi-de-la-ora-1700-la-targu-jiu-19180668

https://liga2.prosport.ro/seria-1/foto-exclusiv-andrei-dragu-a-semnat-cu-fc-botosani-fotbalistul-cu-clauza-de-un-milion-de-euro-pleaca-gratis-de-la-viitorul-pandurii-contractul-urmeaza-sa-ajunga-la-clubul-din-liga-1-si-sa-fie-inre-19180677

Mircea OGLINDOIU 22 Apr. 2021, 15:37 Liga 2
Pe aceeași temă