CSM Olimpia Satu Mare luptă până în ultima etapă pentru salvarea de la retrogradare. Cu o rundă înainte de finalul play-out-ului, se află pe locul 6, de baraj, în Grupa B, la două puncte de locul 5, CSC Dumbrăvița, dar la egalitate cu locul 7, CSC Șelimbăr.
În weekendul trecut, formația din Satu Mare a remizat cu ultima clasată, CS Tunari (scor 1-1), deși voia să mai bifeze o victorie, pe a cincea la rând.
Va avea un meci foarte greu în ultima rundă, pe terenul Concordiei Chiajna, unde ar trebui să câștige pentru a fi sigură cel puțin de locul de baraj. Pentru a evita direct retrogradarea, pe lângă victoria contra ilfovenilor are nevoie și ca formația din Dumbrăvița să se încurce cu CS Afumați, pe terenul propriu.

Antrenorul secund al clubului din Satu Mare, Alexandru Botoș, a declarat că echipa de care se ocupă alături de Cristian Pustai va lupta până la ultimul fluier al întâlnirii de la Chiajna.
Altfel, după meciul cu CS Tunari, Botoș a afirmat că presiunea s-a simțit pe jucătorii săi și era greu de obținut a cincea victorie la rând în play-out-ul de Liga 2.
”Nu ne ajută acest egal, din păcate! Am început bine meciul, dar am cedat apoi inițiativa adversarului. Nu am reușit să egalăm apoi, în prima repriză, iar în a doua repriză nu am egalat prea repede, decât în ultimele 10 minute.
Așa am scos doar un egal, dar ne doream victoria! S-a văzut, însă, că e greu să stai concentrat atâtea etape și să câștigi, mai ales în a doua repriză s-a văzut. Din păcate, atât s-a putut!”, a declarat Botoș la conferința de presă.

CSM Olimpia Satu Mare continuă cursa pentru terminarea Grupei B a play-out-ului de Liga 2 pe poziție de baraj sau pe loc de salvare directă de la retrogradare, dar după etapa a 6-a, penultima, se află chiar pe poziție de baraj, momentan.
Conducerea speră încă la acest obiectiv, mai ales că a fost bifată o serie de victorii la rând, dar remiza din acest weekend a mai năruit din entuziasmul general.
În partida cu CS Tunari, de pe terenul propriu, de sâmbătă, 2 mai, CSM Olimpia S a bifat o remiză cu goluri, 1-1, care o aduce în situația de a nu mai fi la mâna sa pentru a evita retrogradarea directă
Foto: Erik Geiger (Mediafax Foto)
Video: Szatmári sporthírek – SzmSport.ro