Costinel Gugu (28 de ani, foto, în stânga), căpitanul echipei U Craiova 1948 SA, s-a declarat mulțumit de jocul prestat de formația sa în primul meci oficial din 2021, remiza din deplasare de la Concordia Chiajna, scor 0-0, însă îi pare rău că nu s-a obținut victorie pentru suporteri și patronul Adrian Mititelu, aflat la închisoare.
Fundașul central e de părere că ambele cluburi ar fi putut da lovitura și să câștige.
”Cred că a fost un meci plăcut ochiului, puteam să și câștigăm, dar puteam să și pierdem, în același timp. Am întâlnit o echipă cu jucători experimentați. Ne pare rău că nu am câștigat pentru suporterii noștri și, bineînțeles, pentru patronul nostru. Însă o să pregătim următorul meci ca să câștigăm. Avem nevoie de victorie. Campionatul este lung și se joacă”, a spus Gugu la microfonul DigiSport, la finalul întâlnirii cu Concordia.
Partida a fost una animată, cu multe ocazii de gol, în special pentru Concordia, dar și multe faze dure de joc, mai ales din parte oltenilor.
Chiar Costinel Gugu a fost unul dintre jucătorii Craiovei care merita eliminat pentru jocul său agresiv. În minutul 56 l-a lovit cu cotul direct în față pe Cocoș, însă arbitrul nici măcar nu a dat fault. Ulterior, în minutul 60, l-a placat ca la rugby pe Deac, oprind o fază de contaatac, și a primit cartonaș galben. Ar fi fost al doilea, dacă centralul Claudiu Marcu i-ar fi acordat un galben la faza în care a lovit cu cotul.
După joc, Gugu s-a eschivat. ”Este un sport bărbătesc, până la urmă. Important este că suntem sănătoși. Nu știu, îmi pare rău de portarul nostru, nu știu ce a pățit, sincer să fiu, dar sperăm să îl vedem cât mai repede pe teren, pentru că avem nevoie de el”, a spus fundașul, aducând în discuție și accidentarea portarului Robert Popa, lovit cu piciorul în frunte de Gabriel Deac, alt jucător care merita eliminat pentru intrarea sa, cu toate că și-a recunoscut greșeală încă din secunda următoare în care a lovit.
Jucătorul liderului Ligii 2 abia așteaptă primul meci din campionat desfășurat pe ”Ion Oblemenco”, după ce până acum echipa și-a disputat partidele din Liga 3 sau Liga 2 pe stadioanele din Drobeta Turnu Severin, Filiași sau Târgu Jiu.
”Când joci la Universitatea Craiova presiune este mereu. Orice meci trebuie câștigat.
Va fi un meci destul de greu, cu Mioveni. Acolo este casa noastră și sperăm să câștigăm. Dar 100 la sută cred că vom câștiga. Altă soluție nu avem. Suntem echipa cea mai bună, am dovedit asta, am jucat un fotbal frumos și cred că vom promova”, a mai declarat Costinel Gugu, care în acest sezon de Liga 2 a evoluat în 13 meciuri, în toate ca integralist, fără să înscrie.
În cariera sa a mai jucat la FC Universitatea Craiova (vechiul club al lui Mititelu), ASA Târgu Mureș, CS Turnu Severin, Le Havre (Franța), CS Mioveni și Campionii FC Argeș.
Cu 31 de puncte, U Craiova 1948 SA rămâne pe locul 1 în Liga 2, acum cu 15 jocuri desfășurate în 17 etape. O urmează ASU Poli (28 de puncte în 16 meciuri) și Petrolul (27 de puncte în 16 meciuri). În etapa a 18-a, oltenii joacă pe ”Ion Oblemenco” cu CS Mioveni, în data de 9 martie, de la ora 19:00.
Foto: Ediție
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-fc-u-craiova-se-joaca-de-la-ora-1730-ovidiu-stanga-debuteaza-ca-antrenor-al-liderului-ligii-2-echipa-aflata-la-primul-meci-oficial-in-2021-19172151
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ovidiu-stanga-multumit-cu-egalul-cu-concordia-insa-deranjat-de-alt-aspect-nu-s-a-jucat-fotbal-eu-m-am-intors-in-romania-sa-jucam-fotbal-ce-i-reproseaza-arbitrului-cum-vede-reve-19172268
https://liga2.prosport.ro/seria-1/claudiu-niculescu-frustrat-de-cate-ocazii-au-ratat-jucatorii-sai-in-meciul-cu-fc-u-craiova-ghinionul-a-facut-sa-nu-luam-trei-puncte-antrenorul-concordiei-crede-c-19172273
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cupa/adrian-mititelu-jr-multumit-cu-egalul-scos-de-fc-u-craiova-la-chiajna-un-rezultat-echitabil-ce-spune-despre-debutul-lui-ovidiu-stanga-de-ce-a-mers-spre-vestiar-19172278