Flavius Stoican vrea a doua victorie la rând în Liga 2, în restanța Viitorului Pandurii cu SCM Gloria Buzău: ”O să facem tot ce putem pentru cele trei puncte”

Andrei PASCU 03 Nov. 2020, 21:40 Liga 2
Flavius Stoican vrea a doua victorie la rând în Liga 2, în restanța Viitorului Pandurii cu SCM Gloria Buzău: ”O să facem tot ce putem pentru cele trei puncte”

Viitorul Pandurii va disputa miercuri, meciul restant din etapa a 9-a, cu SCM Gloria Buzău, din deplasare. Partida nu s-a jucat la data programată inițial, din cauza cazurilor de COVID-19 din rândul jucătorilor gorjeni. De această dată, aceștia s-au vindecat și partida poate avea loc. Antrenorul Flavius Stoican a oferit câteva declarații înaintea meciului de la Buzău.

Flavius Stoican: ”Mergem încrezători, chiar dacă cei de la Buzău pleacă favoriți” 

”Principalul” gorjenilor a recunoscut că echipa pregătită de Ilie Stan pornește cu prima șansă, din perspectiva locurilor din clasament, dar că va încerca să se întoarcă la Târgu Jiu cu cele trei puncte. Viitorul Pandurii merge la Buzău cu un moral bun, în cea mai recentă partidă din Liga 2 câștigând cu 3-1, pe teren propriu, cu Unirea Slobozia.

Mergem încrezători, chiar dacă cei de la Buzău pleacă favoriți, pentru că și locul în clasament îi propune să fie favoriți, dar o să facem totul ca să ne întoarcem bucuroși. O să facem tot ce putem să venim cu cele trei puncte, acesta este gândul meu. Acum să vedem dacă și reușim”, a declarat Flavius Stoican, citat de Radio Accent.

Flavius Stoican, despre restanța nedisputată cu Aerostar Bacău: ”Șansele sunt de partea noastră” 

Tot din cauza infectărilor cu COVID-19, Viitorul Pandurii nu a putut face deplasarea în Bacău, pentru meciul restant cu Aerostar, de săptămâna precedentă, din 28 octombrie. Pentru că în primă fază, la data stabilită inițial, partida nu s-a putut juca din cauza cazurilor de coronavirus de la gruparea din Moldova, Flavius Stoican este convins că echipa lui va câștiga la ”masa verde”, cu 3-0.

A discutat cu conducerea, a fost analizat regulamentul și consideră că verdictul va fi în favoarea Viitorului Pandurii. A recunoscut însă că ar fi vrut ca meciul să aibă loc.

Regulamentul pe care mi l-au citit oficialii noștri spune că șansele sunt de partea noastră, pentru că nu am fost valizi din punct de vedere al COVID-ului să jucăm acolo, chiar dacă entuziasmul, elanul, calitatea ne puteau face să luăm trei puncte la Bacău. Nu îmi place lucrul acesta, dacă vom fi câștigători așa, dar acesta e regulametul și îl respectăm. Aș fi vrut să luăm cele trei puncte pe teren”, a declarat Flavius Stoican.

Doru Damaschin crede că ambele echipe vor pierde la ”masa verde” 

Comisiile iau în calcul, se pare, trei variante. Într-o discuție cu Liga2.ro, președintele echipei Aerostar Bacău a declarat că se analizează următoarele posibilități: pierderea meciului la ”masa verde” de către ambele echipe, câștigarea partidei la ”masa verde” de către Aerostar Bacău sau confruntarea să fie pentru a doua oară reprogramată. În opinia conducătorului clubului moldovean, sancționarea ambelor echipe cu pierderea meciului este cea mai posibilă variantă.

Foto: Răzvan Păsărică/ Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-u-craiova-aerostar-bacau-incepe-la-ora-1700-oltenii-au-o-misiune-usoara-sa-se-detaseze-in-fruntea-ligii-2-19155709

https://liga2.prosport.ro/seria-1/presedintele-din-liga-2-care-isi-asuma-esecurile-si-a-vrut-sa-si-dea-demisia-dupa-un-sezon-sub-asteptari-ma-ajung-toate-infrangerile-eu-sunt-vinovat-nu-jucatorii-sau-antrenorul-19155761

https://liga2.prosport.ro/seria-1/aerostar-bacau-a-renuntat-la-patru-fotbalisti-in-plin-sezon-antrenorul-daniel-munteanu-total-nemultumit-de-ei-prefer-sa-dau-credit-tinerilor-decat-sa-mizez-pe-jucatori-cu-potential-doar-p-19155728

 

 

 

 

 

Andrei PASCU 03 Nov. 2020, 21:40 Liga 2
Pe aceeași temă