Cu lotul decimat din cauza măsurilor de izolare, ASU Politehnica a câștigat la scor primul amical al acestei veri

Anda DELIU 09 Aug. 2020, 12:50 Liga 2

ASU Politehnica a reușit, după cinci teste compromise, să joace primul meci de verificare în această vară, sâmbătă dimineața, pe stadionul Știința. Alb-violeții au câștigat cu 11-1 cu Universitatea de Vest Timișoara, în condițiile în care, pe lângă cei trei infectați, alți trei jucători sunt și ei în izolare, alături de ”secundul” Antonio Foale. Deocamdată, până nu vine rezultatul testului refăcut pentru Bogdan Vasile, nu au existat alte opțiuni.

În izolare sunt, din informațiile obținute de Liga2.ro de la Octavian Benga, Mario Contra și Raul Vidrăsan, depistați primii cu coronavirus, Bogdan Vasile, depistat săptămâna aceasta, dar și Călin Jurj, Alexandru Pop și juniorul Darius Andrei, venit în probe, care, alături de antrenorul secund Antonio Foale au fost considerați contacți ai lui Vasile și sunt ținuți în izolare de DSP.

”Este greu în condițiile acestea. Pregătirea e fragmentată”, a declarat Benga pentru Liga2.ro.

De asemenea, alt jucător în teste, Alexandru Giurica, nu a jucat, deoarece și-a fracturat un deget de la picior și nu va putea evolua o vreme.

ASU Politehnica Timișoara în amicalul cu UVT, disputat pe stadionul Știința din Timișoara. Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto

Jucători din ligile inferioare engleze, testat de Benga

Încă din echipa de start, Octavian Benga l-a văzut la lucru pe Răzvan Mocanu, un fundaș stânga de 21 de ani ,care a jucat ultima dată în ligile inferioare din Anglia, la Sileby Rangers şi Kettering.

În condițiile ”pandemice”, s-a jucat fără brigadă de arbitri. La centru a fost masorul echipei, Adrian Rus, poreclit ”China”. De asemenea, jandarmii au venit în control să vadă dacă vreun suporter încalcă regula ca jocul să fie fără public. Nu a fost însă cazul de vreo problemă de acest gen.

De precizat că la UVT a mers să evolueze doar pentru a mai face mișcare și Andrei Tînc, acum liber de contract, și care se mai antrenează cu Ripensia.

Mircea Axente a marcat patru goluri în amicalul dintre ASU Politehnica Timișoara și UVT, încheiat cu scorul de 11-1. Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto

Ploaie de goluri pe Știința

Axente a deschis scorul în minutul 11, iar Ignea a mărit diferența peste cinci minute. Tot Ignea a marcat din nou în minutul 21, pentru ca Axente să înscrie în minutul 26 din nou, iar la pauză să se intre cu 5-0 după un gol al lui Mera din minutul 31. În minutul 47, UVT și-a dat autogol, iar în minutul 49, Axente a marcat pentru 7-0. Scutaru și Coada au înscris și ei în minutele 51 și 53, pentru ca Manea și Axente să marcheze și ei în minutele 61, respectiv 73. UVT a marcat golul de onoare în minutul 87, prin Vucea.

ASU Politehnica: Murariu – Sofran, Mera , Scutaru, Răzvan Mocanu, Munteanu , Ignea, D. Codrea , Manea, Lolea, Axente
Au mai intrat: Borbei, M. Mircea (junior), D. Bot, Popovici, Coadă, Trip
Antrenor: Octavian Benga

Universitatea de Vest: G. Gakos – Grunță, Horcea, Sturzu, Fl. Olariu, Popa, M. Olariu, Rus, Vucea, Pîrjol, Boghian
Au mai intrat: Rusu – Avrămescu, M. Contescu, Frățilă
Antrenor: Gabriel Bîzoi

Pregătirea, difil de făcut pentru Benga

După meci, tehnicianul lui Poli s-a plâns de problemele mari de lot. Extrem de ”interesant” este că deși Benga a precizat că sunt cinci jucători izolați și că a avut puține rezerve, tocmai aceste aspecte s-au ”evaporat” din transcrierea declarației antrenorului pe site-ul oficial.

”A fost primul test pentru noi, după o lungă perioadă de inactivitate. Suferim din acest punct de vedere, aveţi informaţiile legate de jucătorii noştri depistaţi cu noul coronavirus. Suntem puţin frustraţi, ne-am pregătit extraordinar, după care acea pauză ne-a oprit activitatea. Unii jucători au stat şi 14 zile, alţii chiar 18-19. Încă mai avem patru sau cinci jucători izolați. Ne înfluenţează procesul de pregătire şi instruire. Astăzi am avut doar patru rezerve, și ei fiind jucători născuți în 2002 și 2004. Sper să revină şi ceilalţi jucători cât mai repede şi să ne reorganizăm din toate punctele de vedere, atât fizic, cât şi tactic, se apropie începerea campionatului şi nu e uşor să ajungem într-o formă bună, optimă, în prima etapă. Sperăm ca prin jocurile şi antrenamentele pe care le facem jucătorii să atingă pragul dorit de către noi”, a spus Benga, în declarația dată după joc.

Octavian Benga e îngrijorat de modul de pregătire al ASU Poli din cauza problemelor cu coronavirusul. Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto

Echipa a făcut față cu adversarul de Liga a 4-a

Chiar și cu problemele de pregătire, UVT a fost un adversar mai mult decât accesibil pentru ASU Poli. Benga e mulțumit de cum a răspuns echipa și că nu au făcut risipă de efort.

”A fost un test foarte bun. Am fost chiar surprins pentru că era greu să gestionăm, cu unii jucători care au făcut pregătire, alţii care au stat. Nu aveam date concrete, dar sunt mulţumit de evoluţia lor, jucătorii au reacţionat foarte bine. Am avut poftă de joc, o posesie foarte bună. Jucătorii au făcut exact ce le-am cerut, să ținem de minge, să nu facem un efort foarte mare și să avem un joc cosntructiv. Am înscris 11 goluri, puteam să mai înscriem, am mai avut opt-zece ocazii, lucru care mă bucură. Un alt aspect pozitiv e că nu s-a accidentat niciun jucător. Am jucat două reprize de 45 de minute. Unii jucători au evoluat chiar tot meciul şi e un lucru pozitiv per total”, a mai spus Benga.

Următorul amical al echipei va fi miercuri, la ora 18:00, pe stadionul Știința, cu Progresul Ezeriș, campioana județului Caraș-Severin.

Sâmbătă, echipa timișoareană joacă cu CS Universitatea Alba Iulia, grupare clasată pe locul 2 în Liga a 4-a Alba la momentul opririi campionatului.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/inca-un-caz-de-coronavirus-la-asu-politehnica-dupa-ce-echipa-s-a-retestat-cine-este-jucatorul-infectat-si-reactia-lui-directorului-sportiv-marius-cociu-19142576

Anda DELIU 09 Aug. 2020, 12:50 Liga 2
Pe aceeași temă