CS Mioveni a câștigat cu 3-2 derby-ul Argeșului desfășurat vineri seară la Pitești, după ce a condus Campionii FC Argeș și a fost condusă. Meciul a contat pentru etapa a 2-a a play-off-ului Ligii 2, fiind o restanță. 0-1, 2-1, 2-3 a fost desfășurarea scorului partidei care s-a încheiat fără un jucător pe teren, după ce Andrei Tofan a fost eliminat în prelungiri.
CS Mioveni a deschis scorul încă din minutul 11, prin Cătălin Alexe, Argeșul a preluat conducerea până în pauză, când Ionuț Năstăsie (32) și Nini Popescu (40) au punctat în poarta lui Flavius Croitoru. Și în partea secundă jocul părea la îndemâna piteștenilor, însă a picat un gol ca din nimic. Gafa defensivei Argeșului i-a dat oportunitatea lui Ionuț Rădescu (68) să înscrie. Apoi s-a jucat pe contre, cu gazdele mai periculoase, însă o nou gafă, de această dată a portarului, l-a pus pe Marian Anghelina (89) în postura de a marca și nu a ratat.
În prelungiri, Andrei Tofan a primit al doilea cartonaș galben pentru proteste și a fost eliminat, iar Balint (90+6) n-a putut marca pe un contraatac după ce a scăpat singur cu portarul din propria jumătate de teren.
Argeșul a avut și două bare, la șuturile din dreapta la colțul scurt ale lui Ionuț Șerban (76), respectiv Alin Popa (89).
S-a terminat 3-2 pentru CS Mioveni, care acumulează 24 de puncte și de pe ultimul loc din play-off urcă pe poziția a 3-a, de baraj de promovare. Campionii FC Argeș pică pe locul 4 și rămâne cu 23 de puncte. UTA (29 puncte), Turris Oltul (25 puncte), Petrolul (22 puncte) și Rapid (21 puncte) sunt celelalte echipe din play-off.
În etapa a 4-a a play-off-ului, penultima, CS Mioveni joacă marți, de la ora 17:30, la Turris Oltul, iar Campionii FC Argeș joacă de la ora 20:00, la Ploiești, cu Petrolul.
Campionii FC Argeș: Ducan – Tofan, Mih. Leca, Deslandes, Șerbănică – Prepeliță (cpt.)(Brînzan 55′), I. Șerban – N. Popescu (Mirică 87′), Matiș, I. Năstăsie (Rob. Grecu 63′) – Buhăescu (Alin Popa 87′)
Rezerve neutilizate: Micle – N. Mușat, Turda
Antrenor: Ionuț Badea
Eliminat: Andrei Tofan 90+2′ (cumul de cartonașe galbene)
CS Mioveni: F. Croitoru – Rob. Ghiță (Albăstroiu 85′), Rob. Gherghe, Burnea, Ct. Alexe – M. Șerban, Anghelina – Rădescu (Trașcu 85′), Massaro (Hergheligiu 75′), Măzărache (Ișfan 59′) – Val. Balint
Rezerve neutilizate: Bg. Preda – Tirică
Antrenor: Claudiu Niculescu
♦Min 90+6 Final de partidă. CS Mioveni se impune cu 3-2 la Pitești, în derby-ul Argeșului cu Campionii FC Argeș. CS Mioveni a condus cu 1-0, a fost condusă cu 2-1 și a câștigat cu 3-2. Argeșul a avut și două mingi trimise în bară
♦Min 90+6 Balint scapă singur înspre poarta Argeșului din propria jumătate, ajunge până în careul advers, însă șutează direct în fundașul care l-a urmărit până în careu. Mingea merge în dreapta, însă Balint nu mai aleargă după ea
♦Min 90+2 |||| Andrei Tofan protestează la adrea arbitrului central și Florin Andrei îi arată al doilea cartonaș galben în acest meci și îl elimină pe fundașul Argeșului
♦Min 90 + Meciul e prelungit cu cinci minute
♦Min 89 2-3 GOOOOL CS MIOVENI! Mihai Ișfan pleacă în dreapta pe contraatac, pătrunde în careu, însă își pierde sufletul și cade, Șerbănică recuperează și trimite către propriul portar, iar Ducan respinge slab în față, cu boltă, direct la Marian Anghelina, care preia la 23 de metri, avansează, în fentează pe Brînzan și înscrie din marginea careului în dreapta. Ionuț Badea areo criză de nervi pe margine, în timp ce Ifșan începe să plângă de bucurie
♦Min 89 Alin Popa trage din dreapta, mingea lovește bara colțului scurt și mingea revine în teren, iar Mioveniul pornește pe contraatac
♦Min 88 Meci pe contre în acest moment. Alin Popa trage din afara careului, Croitoru respinge în față
♦Min 87 ⇐⇒ Dublă schimbare la Campionii FC Argeș. Ies Nini Popescu și Vasile Buhăescu și intră Andrei Mirică și Alin Popa
♦Min 86 ||| Răzvan Ducan iese în dreapta careului, în afara sa, și prinde mingea în brațe. Arbitrul îi acordă cartonașul galben
♦Min 85 ⇐⇒ Dublă schimbare la Mioveni. Ies Ionuț Rădescu și Robert Ghiță și intră Andrei Trașcu și Marius Albăstroiu
♦Min 79 Grecu pătrunde în careu pe stânga și centrează în fața porții, Buhăescu e prins pe picior greșit și mingea îl lovește în piept și de acolo ricoșează la Nini Popescu, iar acesta trage puternic pe centru, însă Croitoru respinge în față, iar un coechipier degajează
♦Min 76 Buhăescu deviază în careu pentru Ionuț Șerban, care pătrunde în 6 metri și trage din unghi închis pe poartă, mingea lovește bara și revine în teren, unde Matiș preia și trage în blocaj. Argeșul pune presiune
♦Min 75 Matiș trage bine din afara careului, Croitoru scoate de lângă bara din dreapta sa în corner
♦Min 75 ⇐⇒ La CS Mioveni, iese Davide Massaro și intră Andrei Hergheligiu
♦Min 68 2-2 GOOOOL CS MIOVENI! Centrare dintr-o lovitură liberă din stânga, Brînzan, incomodat de Deslandes, ratează respingerea din fața careului mic, Burnea încearcă o reluare din foarfecă, însă șterge mingea, care se duce la Ionuț Rădescu, iar acesta reia din 6 metri în plasă, pe jos, în stânga lui Ducan
♦Min 63 ⇐⇒ A doua schimbare la Campionii FC Argeș. Iese Ionuț Năstăsie, autorul golului egalizator și intră Robert Grecu
♦Min 59 ⇐⇒ Schimbare la CS Mioveni. Iese Simon Măzărache și intră Mihai Ișfan
♦Min 55 ⇐⇒ Iese Andrei Prepeliță, care și acum șchioapătă, și intră Denis Brînzan
♦Min 51 Prepeliță acuză o accidentare și are nevoie de îngrijiri medicale. Se vine cu targa, însă căpitanul Argeșului preferă să iasă afară pe propriile picioare, cu toate că îl doare lovitura primită în piciorul drept
♦Min 46 S-a reluat meciul din Trivale, fără schimbări
♦Min 45+2 Pauză la Pitești. Campionii FC Argeș are 2-1 în derby-ul cu CS Mioveni după ce a fost condusă. Au marcat Ionuț Năstăsie (32), Nini Popescu (40), respectiv Cătălin Alexe (11). A fost o primă repriză și cu multe cartonașe galbene. La ”galbene”, Mioveniul conduce cu 4-3.
♦Min 45+2 Massaro bate direct pe poartă lovitura liberă din marginea stânga a careului, Ducan e aproape să fie surprins la colțul scurt, însă intervine și scoate din vinclu în corner. Arbitrul nu mai lasă și cornerul și fluieră finalul primei reprize
♦Min 45+2 ||| Răzvan Matiș îl pierde pe drum pe Alexe, îl ține din spate de tricou, în stânga careului, și primește cartonașul galben și el
♦Min 45 + Prima repriză e prelungită cu un minut
♦Min 45 ||| Marian Anghelina pune o talpă în aer pe piciorul lui Tofan și arbitrul îi acordă doar cartonașul galben. Mijlocașul protesta că nu a faultat…
♦Min 40 2-1 GOOOOL CAMPIONII FC ARGEȘ! Ionuț Șerban centrează în stânga careului mic dintr-o lovitură liberă de la 35 de metri central, Mihai Leca se demarcă bine și pune direct latul pentru o recentrare în fața porții, iar Nini Popescu, nemarcat, pune capul din 6 metri și înscrie. Defensiva Mioveniului a fost făcută șah mat la această fază care pare lucrată de piteșteni
♦Min 32 1-1 GOOOOL CAMPIONII FC ARGEȘ! Ionuț Năstăsie bate lovitura liberă de la 25 de metri central, zidul deviază ușor mingea, care îl păcălește pe Flavius Croitoru, plonjat în stânga sa. Mingea a intrat în poartă aproape de centrul porții
♦Min 31 ||| Marian Șerban vede și el cartonașul galben după ce îl faultată din spate tot pe energicul Nini Popescu. Al treilea galben scos de mijlocașul Argeșului în decurs de cinci minute
♦Min 29 Ionuț Năstăsie trimite direct spre poartă din lovitura liberă din stânga careului, la colțul scurt, acolo de unde Măzărache respinge cu capul
♦După gol, Cătălin Alexe a mers la marginea terenului și a luat un tricou alb cu un mesaj de susținere pentru căpitanul echipei, Valentin Coșereanu, absent la acest joc fiindcă are un deces în familie. Pentru această partidă, Mioveniul nu se poate baza nici pe Raul Costin, eliminat în meciul cu Rapid, și Dean Beța, eliminat în jocul cu UTA
♦Min 28 ||| Robert Gherghe îl faultează în dreapta propriului careu pe Nini Popescu și primește și el cartonașul galben. E egal la cartonașe în acest moment: 2-2
♦Min 27 Centrare din lovitură liberă din dreapta, de la 30 de metri, a lui Năstăsie, Deslandes se înalță bine la 10 metri central și reia cu capul pe lângă poartă, la colțul lung. Croitoru părea bătut
♦Min 26 ||| Simon Măzărache intră prin alunecare și îl faultează pe Nini Popescu, iar pentru asta vede cartonașul galben. E primul cartonaș primit de CS Mioveni în acest meci
♦Min 19 ||| Costinel Tofan îl faultează și ține din spate pe Massaro și primește și el cartonașul galben. Mioveniul plecase pe un contraatac periculos
♦Organizatorii au decis să pună la stația de amplificare a stadionului melodii ale galeriei echipei Argeșene. Sonorul este dat tare, mult mai tare decât s-ar auzi pe stadion dacă fanii ar fi în peluză
♦Min 11 0-1 GOOOOL CS MIOVENI! Măzărache preia la 30 de metri lateral stânga, pasează pe culoar pentru Cătălin Alexe, care scapă în flanc, pătrunde în careu, își face minge pentru un șut din 12 metri cu dreptul, trimite la colțul lung, Ducan atinge balonul, însă insuficient, fiindcă mingea intră în plasă
♦Absenți de pe stadion, fiindcă autoritățile interzic publicul la evenimentele sportive în această perioadă de pandemie, suporterii Argeșului au afișat bannere pe gardul de la Tribuna a II-a cu următoarele mesaje:”Nume glorioase timpul a cernut, voi dați startul unui nou început”, ”În vremuri de restriște și distanțare socială, pasiunea pentru culori rămâne singura boală”, ”Izolați, dar alături de voi”, ”Fiți voi cei care ne îndeplinesc visurile!”. Fanii piteșteni s-au inspirat după cei rapidiști, care au procedat la fel, însă cu mesaje afișate într-un mod mult mai frumos, chiar la partida cu Campionii FC Argeș
♦Min 7 Anghelina bate la un metru peste transversală lovitura liberă de la 35 de metri
♦Min 6 ||| Silvian Deslandes primește cartonașul galben după ce îl ține și lovește cu brațul pe Balint, la o minge trimisă la bătaie în față
♦Min 1 În primele secunde, Valint trage din afara careului pe poarta lui Ducan, care prinde fără probleme
♦Min 1 A început partida de la Pitești, de pe stadionul ”Nicolae Dobrin”, ”Derby de Argeș”. Cele două echipei au ținut înainte de startul jocului un moment de reculegere în memoria tuturor românilor decedați în urma pandemiei COVID-19
”Derby de Argeș”, programat inițial în data de 14 iulie, în etapa a 2-a a play-off-ului Ligii 2, însă amânat din cauza unui caz de COVID-19 depistat la trupa piteșteană se va desfășura astăzi, de la ora 19:30, la Pitești, pe stadionul ”Nicolae Dobrin”.
Cu câte un meci desfășurat între timp, Campionii FC Argeș și CS Mioveni se află acum în situații diferite față de cum s-ar fi întâlnit în urmă cu zece zile. Alb-violeții conduși de Ionuț Badea sunt pe val după victoria cu Rapid, scor 2-1 în Regie, și pot urca pe locul 2 direct promovabil. În schimb, galben-verzii lui Claudiu Niculescu vin după înfrângerea de pe teren propriu cu UTA, scor 0-2, sunt pe ultimul loc, 6, iar acest joc cu rivala județeană este capital pentru a mai spera la a doua poziția care ce direct în prima ligă, ba își vor reduce șansele chiar și pentru locul de baraj.
După ce în sezonul regulat a scos doar un punct din cele șase în meciului cu CS Mioveni, Argeșul are șansa de această dată să își învingă marea rivală locală și să o scoată din lupta pentru o poziție direct promovabilă. Cu un succes astăzi, trupa piteșteană se va detașa la cinci puncte de Mioveni, cu două meciuri rămase de disputat din acest play-off. Băieții lui Ionuț Badea ar trece în clasament cu un punct peste Turris Oltul și s-ar apropia la trei de liderul UTA. Însă, mai presus de astea, Argeșul se va afla pe loc care duce direct în Liga 1.
Ionuț Badea vrea să confirme victoria din Regie cu Rapid și cu CS Mioveni, însă e convins că nu va fi deloc ușor în fața rivalei județene. ”Așteptările vor fi întotdeauna foarte mari, indiferent că vorbim de meciul cu Rapid, Mioveni sau toate celelalte trei competitoare. Sunt meciuri extrem de importante, meciuri din care putem să avem maxim sau aproape nimic. Depinde de modul de abordare. Pentru noi e o situație clară de ancorare în realitate. Întâlnim o echipă bine organizată, o echipă bine pusă în teren de fostul meu coleg de la Dinamo, de Claudiu Niculescu, o echipă care a făcut un meci foarte bun contra celor de la UTA și poate doar inerția UTA-ei în rezultate bune din acest an, a făcut ca ei să câștige acolo, și nu altceva… Sunt convins că ne va aștepta un meci dificil. Pentru noi e important să reușim să punem în aplicare strategia pe care am gândit-o la acest joc și în momentul în care vom reuși să facem acest lucru, cred că vom avea șanse mari să câștigăm. Respectăm toate competitoarele, toți adversarii au calitate, au loturi competitive, chiar și istorie în spate și mă gândesc că indiferent de ce se va întâmpla extrasportiv, vrem ca această promovare să fie jucată pe teren de către toate competitoarele”, a spus Badea înaintea meciului cu CS Mioveni.
De partea cealaltă, la Mioveni, la fel cum spunea și după meciul cu arădenii, Claudiu Niculescu e încrezător că jucătorii săi se pot impune cu Campionii FC Argeș pentru a mai spera la Liga 1.
”Şansele sunt intacte. Totul depinde de noi. Depindem de rezultatele noastre. Chiar dacă venim după un eşec nemeritat, cu UTA, trebuie să fim încrezători că putem câştiga. Este un derby local, care naşte ambiţii şi orgolii, un derby la care se poate întâmpla orice”, a spus Claudiu Niculescu, citat de csmioveni.ro.
Față de Campionii FC Argeș, care a jucat în Regie marți seară, CS Mioveni are o zi în plus în care a avut timp să se refacă și să pregătească derby-ul județean. Galben-verzii au jucat luni, pe teren propriu, cu UTA. Claudiu Niculescu e de părere că totul poate trece de la agonie la extaz în câteva zile.
”FC Argeş vine după victoria importantă de la Rapid, iar noi, din păcate, venim după înfrângerea cu UTA. Va fi un meci foarte greu, dar suntem încrezători şi vom da totul pentru a obţine un rezultat bun. În trei zile se poate întoarce totul în favoarea noastră. Am fost supăraţi după înfrângerea cu UTA şi la trei zile distanţă poate reveni totul la normal, cu şanse la fel de mari la promovare.
Înfrângerea cu UTA nu a picat bine, dar am avut discuţii cu băieţii şi sunt OK… Sunt încrezători că putem face un meci bun şi să câştigăm cele trei puncte. A fost a doua zi după meci supărare, dar uşor-uşor am trecut peste, prin discuţii şi încurajări şi acum am mare încredere că va fi totul OK.
Avem problem de lot destul de mari, dar eu sunt convins că cei care sunt apţi şi vor intra, vor face totul pentru a câştiga acest meci. Repet, am mare încredere! Vom trece cu bine şi se ştie că orice echipe trece şi prin astfel de momente…”, a mai declarat Claudiu Niculescu înaintea jocului de la Pitești.
Iată cum descria Claudiu Niculescu meciul cu Argeșul înainte ca acesta să fie amânat. Antrenorul ”Campionilor”, Ionuț Badea, îl prefața astfel.
În sezonul regulat, la Mioveni, în tur, echipa galben-verde s-a impus cu 2-0, prin golurile marcate de Andrei Hergheligiu (45+1, 59 – penalty). În retur, la Pitești, cele două echipe au remizat, scor 1-1. A deschis scorul Răzvan Matiș (81) pentru alb-violeți, în timp ce Raul Costin a egalat în minutul 90.
În acest play-off, Campionii FC Argeș a remizat cu Turris Oltul (scor 0-0) și a câștigat cu Rapid (scor 2-1), în timp ce CS Mioveni a început turneul de promovare cu un egal, 0-0 pe teren propriu cu Rapid, iar apoi a pierdut cu UTA, tot acasă, scor 0-2.
În clasamentul play-off-ului Ligii 2, Campionii FC Argeș ocupă locul 3, cu 23 de puncte, iar CS Mioveni e ultima, cu 21 de puncte, la fel ca Rapid, care are, însă, un meci în plus disputat. UTA (29 de puncte), Turris Oltul (25 de puncte) și Petrolul (22 puncte) sunt celelalte echipe participante.
Partida de pe stadionul ”Nicolae Dobrin” din Pitești, dintre Campionii FC Argeș și CS Mioveni, care începe la ora 19:30, va fi condusă de la centru de arbitrul Florin Andrei (Târgu Mureş). Asistenți sunt Daniel Hulubei (Vaslui) și Vlad Bârleanu (Bucureşti), în timp ce rezervă este Bogdan Dumitrache (Bucureşti). Observatori au fost delegați Ioan Duma (Sibiu) și Cristian Petropulos (Alba Iulia).
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-mioveni-isi-joaca-ultima-sansa-la-promovare-in-derby-ul-judetean-cu-campionii-fc-arges-claudiu-niculescu-totul-depinde-de-noi-e-un-meci-la-care-se-poate-intampla-orice-19140667
https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-frf-are-pe-masa-o-propunere-de-a-incheia-altfel-acest-sezon-competitional-din-liga-1-sa-nu-se-retrogradeze-patru-echipe-sa-promoveze-din-liga-2-nimeni-dar-absolut-nimeni-nu-va-19140074
https://liga2.prosport.ro/seria-1/erik-lincar-ironic-fata-de-propunerea-ca-nimeni-sa-nu-retrogradeze-din-liga-1-si-patru-echipe-sa-promoveze-din-liga-2-campionatul-din-romania-ar-fi-cel-mai-fericit-din-lume-costel-19140286
https://liga2.prosport.ro/seria-1/tas-a-respins-contestatia-fcsb-impotriva-frf-cluburile-de-drept-public-se-pot-transforma-in-unele-de-drept-privat-piedica-dorita-pentru-steaua-putea-interzice-echipei-campionii-fc-19140414