Ionuț Popa, mai iubit la Iași decât la Arad! Fanii Politehnicii, mesaje emoționante pentru antrenorul care se luptă pentru viața sa

Narcis POHOAȚĂ 12 Jun. 2020, 12:58 Diverse
Ionuț Popa, mai iubit la Iași decât la Arad! Fanii Politehnicii, mesaje emoționante pentru antrenorul care se luptă pentru viața sa

Ionuț Popa (67 de ani) pare a fi mai iubit la Iași, oraș unde a antrenat atât Politehnica, cât și CSMS, față de Arad, municipiul reședință al județului din care își are originea și care dă echipa pe care o are la inimă: UTA. Suporterii Politehnicii Iași îi transmit din nou, de la distanță, un mesaj de susținere fostului antrenor care acum se luptă pentru viața sa, fiind în comă la Spitalul Județean din Arad.

Antrenorul Ionuț Popa a rămas definitiv în inimile suporterilor ieșeni după cei peste cinci ani petrecuți în Copou.

În aceste zile greu încercate pentru tehnicianul de 67 de ani, care se află internat în stare gravă în spital, suporterii Politehnicii Iași au afișat la stadionul ”Emil Alexandrescu” din Copou bannere de susținere pentru Ionuț Popa, cu mesaje emoționante.

”Profesor, Luptător, Rege pentru Iași
Fii tare, nea Popică, nicicând să nu te lași!”, au scris pe un banner suporterii de la facțiunea ”Băieții veseli”.

Pe un alt banner emoționant, suporterii de la ”Anturaj tânăr” au scris:

”Nea Popică, spirit de luptător și un caracter deosebit
Fii tare, profesore și luptă până la sfârșit!”.

De când e grav bolnav, de la începutul anului 2019, Poli Iași sau ACS Poli, două cluburi pe care ”Popică” le-a antrenat în cariera sa, au avut diverse campanii de strângere de fonduri pentru ajutorarea experimentantului tehnician. Nu același lucru l-a făcut, însă, UTA Arad, echipă pe care a condus-o în mai multe rânduri și pe care o consideră principala lui iubire. ”Bătrâna Doamnă” sau conducătorii ei nu au avut până acum nicio reacție oficială despre situația în care s-a aflat și se află Ionuț Popa. În aceeași situație sunt și suporterii arădeni.

Doar câțiva actuali sau foști jucători ai UTA-ei au avut mesaje de susținere pentru Ionuț Popa, precum Ciprian Rus, Dennis Man sau Adrian Petre.

Ionuț Popa, în comă la Spitalul Județean Arad

Ionuț Popa (67 de ani) continuă să fie într-o stare de sănătate gravă, în comă, internat la secția de Terapie Intensivă a Spitalul Județean Arad, acolo unde a fost adus marți seară, după ce a suferit un stop cardio-respirator și a avut nevoie de manevre de resuscitare.

Ultima dată antrenor al echipei UTA, Ionuț Popa a fost transportat de urgență la secția UPU a Spitalului Județean Arad, în urma unui stop cardio-respirator suferit, a fost resuscitat, iar apoi a fost transferat pe secția ATI. Reprezentaţi ai Spitalului Judeţean Arad au declarat miercuri, pentru Mediafax, că starea de sănătate a antrenorului este gravă, fiind, în continuare, în comă, intubat şi ventilat mecanic. ”Este sub supraveghere medicală”, au spus sursele citate.

Vineri, Sport Arad a scris că Ionuț Popa rămâne în stare foarte gravă. Potrivit unor surse medicale, antrenorul este tot în comă, intubat și ventilat. ”Dincolo de problemele sale de sănătate cauzate de acea tumoare la cap, medicii încearcă să înțeleagă cât de afectat este creierul lui Popa de lipsa de oxigen, ce a intervenit între momentul în care i s-a oprit respirația și circulația spontană și până în momentul resuscitării. Medicii fac tot posibilul să obțină o reacție pozitivă din partea lui Mister, care joacă meciul vieții sale în aceste momente”, notează sursa citată.

  • Ultimul meci în care Ionuț Popa a stat pe bancă la UTA a fost cel cu ACS Poli, fosta sa echipă, la Arad, pe 9 martie 2019. UTA s-a impus cu 2-1.
  • În cariera sa de antrenor, Ionuț Popa le-a condus pe UTA, FC Bihor Oradea, Politehnica Iași, CSMS Iași, CS Mioveni, Național Sebiș, Șoimii Pâncota și ACS Poli Timișoara.
  • La data de 17 aprilie 2020, Ionuț Popa a împlinit 67 de ani.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/ultimele-vesti-despre-starea-de-sanatate-a-lui-ionut-popa-internat-marti-seara-dupa-ce-a-suferit-un-stop-cardio-respirator-19135374

https://liga2.prosport.ro/seria-1/probleme-mari-pentru-ionut-popa-antrenorul-a-suferit-un-stop-cardiorespirator-si-a-fost-resuscitat-este-in-stare-grava-e-in-coma-19135244

Narcis POHOAȚĂ 12 Jun. 2020, 12:58 Diverse
Pe aceeași temă