Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, și-a convocat subalternii la o ședință după videoconferințele avute zilele trecute cu reprezentanții cluburilor din Liga 2, Liga 3, tema fiind reluarea ligilor 1, 2 și 3. La întrunirea de la sediul FRF s-au luat decizii importante privind fotbalul românesc, mai ales că șeful federației simte și presiunea companiei ce deține drepturile TV pentru primul eșalon.
Conform surselor ProSport, concluziile ședinței, după ce în prealabil s-au strâns mai multe date de la cluburile de fotbal, au fost:
Reluarea Ligii 1 cât mai rapid. De la data de 15 mai, când starea de urgență se va încheia, dar va interveni cea de alertă, jucătorii să revină la antrenamente, după care meciurile oficiale pot începe. Se preconizează ca start datele de 13 – 14 iunie.
În plus, Burleanu dorește ca fotbalul să se reia și ca urmare a presiunilor! Compania EAD Interactive, societatea care deține drepturile TV pentru Liga 1, ar fi amenințat: dacă actuala ediție nu se încheie pe teren, se renegociază acordul! Mai mult, se pot returna mai multe milioane de euro – multe cluburi fiind dependente de sumele provenite din drepturile TV – actuala înțelegere se ridică la 28 de milioane, dar din cauza pandemiei COVID-19 nu s-a primit în schimb numărul specificat de meciuri.
Liga 2 – există deja patru cluburi lovite puternic financiar care nu-și mai pot desfășura activitatea! Federalii au ajuns la concluzia ca primele două cluburi, UTA și CS Mioveni să promoveze, dar cele de pe locurile 3, 4, 5 și 6 (Turris Oltul Turnu Măgurele, Campionii FC Argeș, Petrolul Ploiești și Rapid) să dispute un turneu – cu semifinală, finală – câștigătoarea urmând să dispute barajul de promovare în prima ligă. În prezent, la Liga 1, sistemul este: locul 6 din play-out merge la baraj cu locul 3 din Liga 2, iar locurile 7 și 8 retrogradează.
Liga 3 – sursele ProSport afirmă că aproape toate cluburile din acest eșalon vor „înghețarea” campionatului, excepții fiind puține, printre care și ”FC U” Craiova, echipa patronată de Adrian Mititelu, liderul Seriei a 4-a. Cei de la FRF le-ar fi cerut deja tuturor echielor să anunțe în scris exact ce probleme au și dacă doleanța este de a stopa competiția.
De asemenea, cei de la FRF intenționează ca, la Liga 3, dacă acest sezon nu se va mai desfășura, să promoveze toate echipele aflate acum pe primul loc, însă, spre exemplu în Seria 3, Progresul Spartac și CSM Slatina, aflate la egalitate de puncte pe primele două locuri, cu bucureștenii având golaverajul mai bun, să joace baraj între ele, iar câștigătoarea să urce în Liga 2. Ar urca, astfel, Aerostar Bacău (Seria 1), Unirea Slobozia (Seria 2), U Craiova 1948 SA (Seria 4) și Fotbal Comuna Recea (Seria 5).
Apoi, din Liga 3 ar urma să nu retrogradeze nicio formație, s-ar completa și cu nou-promovare din Liga 4, dorința fiind de a se alcătui o nouă serie cu scopul de a reduce distanțele extrem de mari – costurile unei deplasări la acest nivel fiind peste posibilitățile multor cluburi. Spre exemplu ruta Craiova – Arad.
”În acest moment, prioritatea absolută este siguranța și sănătatea oamenilor. O să avem discuții cu Federația Română de Fotbal și studiem împreună cu Ministerul Sănătății posibilitatea să reluăm competițiile sportive. În momentul de față lucrăm la acest plan, o reluare treptată, care să înceapă cu antrenamentele, bineînțeles după 15 mai. Acum încercăm să definim foarte clar ce înseamnă această pregătire centralizată. Avem modele la care lucrăm, modele din afara țării. Căutăm cea mai bună și sigură soluție pentru toată lumea.
Decizia finală aparține epidemiologilor, Ministerului Sănătății. Tot ce s-a discutat până acum sunt doar opinii. Există ideea testării înainte de reluarea pregătirilor, chiar și în timpul. Tot văd că se avansează fel de fel de date. Acest coronavirus nu dispare după 15 mai. Dacă am avea vreun caz de coronavirus într-o competiție, am bloca întreaga competiție. Nu poți disputa competiții sportive cu echipe carantinate, sau cu unii la spital”, a declarat Ministrul Sportului, Ionuț Stroe, la Digi 24.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cluburile-din-liga-2-au-pe-masa-doua-scenarii-de-continuare-a-competitiei-discutiile-dintre-frf-si-cei-18-reprezentanti-19130987
https://liga2.prosport.ro/liga-3/frf-s-a-consultat-si-cu-reprezentantii-cluburilor-din-liga-3-despre-variantele-de-reincepere-a-sezonului-majoritatea-au-inclinat-spre-inghetarea-actualei-editii-ce-se-doreste-de-la-19131051
https://liga2.prosport.ro/special/juniori/frf-a-decis-anularea-competitii-de-copii-juniori-din-sezonul-2019-2020-cu-exceptia-ligii-elitelor-u19-19131134