Scrisoarea cutremurătoare a unui tânăr jucător care n-a mai suportat umilințele pentru că nu are „pile” sau nu cotiza la antrenori. „Mi s-a cerut whisky, alți dădeau porci sau miei și jucau”

Fost jucător la FCSB, Concordia Chiajna, Dinamo sau U Craiova, Alexandru Stan a povestit, într-o scrisoare adresată Liga2.ro, umilințele prin care trece un junior care nu are pile și nu cotizează la antrenori. Aventura de la Pandurii Târgu Jiu, unde s-a aflat în probe timp de două săptămâni, i-a pus „capac” mijlocașului de 20 de ani, care, printr-o scrisoare intitulată „Aripi frânte”, ne-a dezvăluit toate mizeriile din fotbalul românesc. De la antrenori și impresari corupți, până la conducători de club, care tratează jucătorul ca pe o afacere proprie, nu ca pe un fotbalist care poate fi util echipei pe gazon.

Cea mai mare decepție, la U Craiova: „Aici am întâlnit cele mai multe hiene fără suflet

„Mă numesc Stan Alexandru și am început fotbalul la vârsta de 7 ani, plin de speranțe, neștiind că, pentru a-mi îndeplini un mare vis, drumul va fi plin de obstacle, mizerii și minciuni.
Am început fotbalul la cel mai iubit club din Romania – „Steaua București ” unde primul meu antrenor mi-a fost domnul Lajos Satmareanu, un mare om, cu un mare caracter. De la domn’ profesor am învățat tainele fotbalului.
După plecarea Stelei din Ghencea, m-am dus la Concordia Chiajna, unde a început prima umilință din viața mea. Aici, nu jucam pentru ca antrenorul era mituit de părinți cu diverse bunuri: de la porc și miel de sărbători, până la treninguri aduse de afară. Ulterior, la insisțentele domnului antrenor Gabriel Preoteasa, am fost împrumutat la Dinamo.
La acest club am trăit aproape cea mai frumoasă perioadă din cariera mea, fiind titular meci de meci cu toate că în echipă erau foarte multi copii potenți financiar, însă, din fericire, valoarea și talentul în fata acestui Antrenor prima. După 9 luni, a urmat o perioadă de 3 luni de stat pe banca de rezerve, deoarece s-a schimbat antrenorul. În aceste 3 luni, noul antrenor a avut gr
ijă să-mi spună: „STANE , CÂND DAI SI TU O STICLĂ‚ DE WHISKY?” Când am auzit acest lucru, în mod repetat, și, stând pe bară meci de meci, am ales sa plec.
Într-un interval scurt de timp am întâlnit un impresar italian și nu am vrut să semnez cu el, deoarece știam că mă păcălește. Mai târziu, am vrut să revin la Steaua, dar el ajunsese director sportiv acolo și s-a răzbunat, refuzându-mă doar pe mine din 44 de copii. Atunci, m-am simțit din nou umilit, deși eu fusesem educat într-un alt mod. După acest episod am dat de un foarte mare impresar, care m-a trimis la UTA Arad, ca sa scap de grila de formare, și promițându-mi că mă va duce ulterior în străinătate.
Am stat 6 luni la UTA, unde am uimit antrenorii prin jocul meu, dar, după 10 meciuri, pentru că a venit, pe postul meu, un băiat potent financiar, am fost dat de-o parte. Nu am mai suportat toată mizeria, mi-am făcut bagajul și am plecat acasă. În toată această perioadă, impresarul a uitat de mine, fiindcă nu i-am dat niciun ban. Am stat o perioadă acasă, unde m-am antrenat singur în parcuri, zilnic.
În acest interval de timp, am fost în probe la FC Voluntari II, unde am și jucat un meci, la care au fost prezenți: Viorel Moldovan, Ilie Balaci, Ionut Luțu și Ioan Andone, plus președintele clubului. A doua zi, antrenorul mi-a spus să nu mai vin, deoarece se bazează pe băieții din academia lor.
Imediat, am găsit o oportunitate să mă duc la FC Brașov
(n.r. – SR Brașov, nu FC Brașov), echipă care tragea la promovarea în Liga 2. După prima zi, având un meci chiar cu FC Voluntari 2, finanțatorii echipei din Brașov au venit pe teren și mi-au cerut actele pentru legitimare, asta și la recomandarea domnului Andone, care fusese prezent la meci, în tribună. Aici, am avut asigurate toate condițiile, fără să știu însă că datoriile clubului erau foarte mari. Ulterior, ne-am trezit noi, ca jucatori, că trebuie să plătim tot ce ni s-a oferit. Și în prezent plătesc, pentru că am fost mințit. După perioada asta, am cunoscut alt impresar, cu care am și semnat. Mi-a cerut bani de la început, spunându-mi că trebuie să dea ceva pe la cluburile din străinătate la care urma să mă propună, facând-o pe mama să se imprumute de o sumă considerabilă de bani. De acei bani, s-a folosit doar în scopuri personale și nu pentru a mă duce neaparat la un club.
După multe insistențe, m-a adus la Universitatea Craiova, unde nu mi s-a oferit nimic: nici masă, nici cazare, fiind nevoit să stau într-un cămin și să îngheț de frig. La acest club, văzând atâtea, am început să mă maturizez, să fiu puternic, să nu mă mai doară nimic din ceea ce văd și să-mi pun mereu întrebarea: ,,Dacă eu mai am loc ca fotbalist în lumea asta murdară”. Aici am întâlnit cele mai multe „hiene fără suflet”, care m-au umilit, trimițându-mă la domnul Ovidiu Costeșin și Dragoș Stăvaru să le cumpăr mâncare, în timp ce colegi mei favorizați aveau meci, chiar dacă nu arătau nimic pe teren. Echipa ajunsese la Turneul Final U19 și toți cei care nu jucau la U19 erau chemați la echipa a 2-a, la umplutură. Când am fost trimis la echipa a 2-a de Costeșin, am avut un singur meci în care am jucat rezervă. În vestiar am simtit că domnul Dragoș Bon îmi știa deja situația, însă, deși dumnealui m-ar fi ajutat, nu putea face nimic. Singurii oameni care m-au ajutat să trec peste, în afară de părinții mei care au făcut tot ce au putut pentru mine, au fost: domnul ziarist Cristi Stăncescu – un om deosebit și doamna Andreea Beldeanu – fiica marelui fotbalist Aurică Beldeanu.
Recent, am fost în probe la Pandurii Târgu Jiu, unde am stat 2 săptămani. În acest timp, antrenorul mi-a cerut să slăbesc, dacă vreau să rămân. De la 84 kg am ajuns la 78 kg, fiind și unul din cei mai buni jucători aflați în probe. Din cele 4 meciuri amicale, am jucat în 3, unde m-am descurcat foarte bine pe teren, marcând și un gol, dar și jucând pe un alt post – cel de fundaș, în ultimul meci, deși postul meu e mijlocaș stânga sau dreapta. La final, la anunțarea lotului pentru cantonamentul local, eu nu m-am regăsit pe listă. Antrenorul nu a avut nici măcar curaj să-mi spună în față că nu mă oprește, iar când l-am sunat eu, mi-au spus că aveau restricții la transferuri. Doar că, în urmă cu 3 zile, vreo 3 jucători născuți, ca și mine, în anul 2000, au semnat. Ei nu puteau legitima jucători născuți în anul 1999 sau mai mari de 21 de ani. Antrenorul mi-a închis apoi telefonul în nas, iar eu am fost din nou lovit și dezamăgit. Eu mă întreb, ce trebuie să demonstrezi în România, ca să fii luat în seamă. Ani de zile, iubind fotbalul ca pe viața mea, am crezut că doar seriozitatea, corectitudinea sau calitățile de fotbalist vor fi suficiente pentru a-mi îndeplini visul.
În încheiere, vreu să spun că tot ce am spus este adevărat și am spus pentru că mă doare. Nu am vrut să dau nume celor care m-au rănit. Doar pe cei de la Craiova i-am amintit în mod special, fiindcă nu aș fi crezut să și acolo pot trăi asemenea momente. Eu încă mai trăiesc cu speranța că în fotbalul românesc mai sunt și oameni corecți”
, a spus Stan, în scrisoarea sa.

Alexandru Stan s-a născut pe data de 4 februarie 2000, la București.

Articol scris de Mircea OGLINDOIU

Pe aceeași temă