Calificarea în grupele Cupei României, doar începutul! Sporting Liești promite să le facă viața grea echipelor din SuperLiga. Cătălin Savu: ”Să demonstrăm că n-am ajuns întâmplător aici”

Andrei PASCU 15 Oct. 2025, 18:55 Cupa României
Calificarea în grupele Cupei României, doar începutul! Sporting Liești promite să le facă viața grea echipelor din SuperLiga. Cătălin Savu: ”Să demonstrăm că n-am ajuns întâmplător aici”

Sporting Liești se află în Grupa C de Cupa României. Este printre cele două formații din Liga 3 care au reușit performanța prezenței în această fază, alături de Sănătatea Cluj, dar speră să aibă evoluții solide și să adune câteva puncte.

Formația din Liești a fost repartizată într-o grupă alături de Metalul Buzău, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Csikszereda, Universitatea Cluj și SC Oțelul Galați, dar antrenorul Cătălin Savu a afirmat că și-ar fi dorit un duel cu o formație mai puternică, din punctul său de vedere, din SuperLiga României.

”Tehnicianul” și-ar fi dorit să întâlnească FCSB, Dinamo sau Universitatea Craiova.

Echipa din Liga 3 – Sporting Liești, pregătită să facă surprize și în grupele Cupei României

Sporting Liești va juca toate cele trei meciuri pe teren propriu, iar prima confruntare, din etapa 1, va avea loc în compania celor de la SC Oțelul Galați. Dacă întâlnirea nu va fi programată seara, în nocturnă, atunci localnicii din Liești vor putea vedea la ei acasă SC Oțelul, o formație din SuperLiga României.

Referitor la obiectivul celor de la Sporting Liești pentru Cupa României, antrenorul își dorește ca echipa sa să ofere surprize, așa cum este supranumită competiția până la urmă: competiție a surprizelor.

Partea bună pentru Sporting Liești este că va juca toate partidele acasă, iar după întâlnirea cu SC Oțelul va înfrunta și Metalul Buzău și Csikszereda. Așadar, în grupa de Cupa României – Sporting Liești va da piept cu două formațiile din SuperLiga României și una din Liga 2.

(N.r. – Dacă și-ar fi dorit alt adversar/ alte adversare în grupă) Ne-am fi dorit o echipă de calibru, gen FCSB, Dinamo sau Craiova, dar în același timp e bine că am căzut cu Oțelul. Va fi un derby care va atrage mulți spectatori. Chiar am spus înainte de tragere că, dacă nu avem șansa să jucăm cu cele mari, ne dorim Oțelul.

(N.r. – Unde se va juca partida cu SC Oțelul) Dacă nu va fi televizat, vom juca la Liești. Comunitatea locală merită un astfel de eveniment. Îl vom aborda la fel ca pe cel cu Afumați, dar cu o mai mare precauție. Oțelul e o forță, suntem conștienți de asta și trebuie să fim la potențial maxim pentru a obține un rezultat bun.

(N.r. – Despre obiectivul din grupa de Cupa României) Ne dorim în primul rând să arătăm că nu am ajuns întâmplător aici. Va conta foarte mult cum vom porni. Oricum, ne vom vinde scump pielea. Va fi foarte greu. Știm unde ne e locul, dar în Cupă s-au văzut surprize mari de fiecare dată. E o grupă în care echipele de eșalon superior își doresc să meargă mai departe. Plus că și remunerația din partea FRF va fi una semnificativă. Se joacă”, a declarat antrenorul Cătălin Savu, conform Sport Galați.

Formația din Liești e liderul Seriei 2 din Liga 3

Sporting Liești este una din echipele de pe locul 1 în Liga 3, din cele opt serii. Face parte din Seria 2, iar după opt meciuri a acumulat 19 puncte, îmn urma a șase victorii, o remiză și o înfrângere, cu 26 de goluri marcate și 13 primite.

Pe locul 2 în serie se situează KSE Târgu Secuiesc, tot cu 19 puncte, iar pe locul 3 se situează CS Păulești, cu 16 puncte.

Foto: Sporting Liești

Andrei PASCU 15 Oct. 2025, 18:55 Cupa României
Pe aceeași temă