Compania Națională de Investiții (CNI) continuă și în 2020 să construiască stadioane, fie și ele de dimensiuni mai mici. Astfel, în Oltenia, două arene noi se vor ridica la Rovinari și Strehaia. Ambele orășele au, în prezent, echipe care activează în Liga 4 Gorj, respectiv Mehedinți.
Jiul Rovinari vrea în Liga 2
Conform primarul din Rovinari, Robert Filip, localitatea gorjeană va avea un stadion omologat inclusiv pentru Liga 2, investiția, de 1,6 milioane de euro, urmând să fie realizată prin CNI.
„Suntem în lucru la stadion, la faza de proiect, dar l-am întors înapoi pe proiectant, pentru că stadionul nostru e amplasat pe lățime și mă puneau pe vechiul proiect să întorc baza sportivă, să poată face proiectul acela. Ori, terenul nostru arată foarte bine, e ca o masă de biliard. Cred că e una dintre cele mai bune suprafețe de joc din Oltenia și de aceea le-am întors tot proiectul ca să facă o altă infrastructură pentru stadion. Stadionul va rămâne unde e acum, dar se va construi de jur împrejur”, a declarat Robert Filip, la Radio Infinit.
În prezent, echipa locală Jiul Rovinari se află pe locul 7 în Liga 4 Gorj. Acesta a activat în urmă cu trei ani în Liga 3. Anterior, EMC Rovinari a jucat ani buni în Divizia C, ca echipă-satelit a prim-divizonarei CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu.
„Pentru Liga 2 sunt mai multe norme pe care trebuie să le îndeplinească. Am văzut cum arată proiectul, va arăta foarte bine și cred că, în maxim trei săptămâni sau o lună, vor da drumul la licitații cei de la CNI. Suntem pe lista de sinteză cu proiectul de un milion șase sute de mii de euro. Ne-au oprit pe loc faptul că mai aveau nevoie de o bucată de teren pe care am cerut-o acum de la o fabrică, acolo în spatele stadionului unde aveam nevoie de o suprafață tampon. Dacă reușim să facem stadionul, vom face și o echipă de Liga 2″, dezvălui Filip.
CS Strehaia se mulțumește cu Liga 3, dar va avea și peluză
Dacă proiectul de la Rovinari implică un stadion de 2000 locuri, la Strehaia se va face unul aproape dublu! Tribuna I va fi identică oarecum cu cea de la Rovinari, doar că la Strehaia se va construi și o peluză.
„Vom avea și gazon nou. Din câte știu, proiectul e de 1,2 milioane euro. Noi sperăm ca în 2021 să jucăm pe noul stadion și să promovăm în acea vară în Liga 3. Poate chiar mai devreme. Momentan suntem pe locul 2 în Liga 4 Mehedinți”, a declarat Daniel Danciu, președintele CS Strehaia, pentru Liga2.ro.
Echipa sa a avut șansa promovării în 2017 și 2019, însă a claca de fiecare dată la baraj, fiind învinsă cu 4-2, respectiv 8-0, în retur, de Voința Săelele, actuala Turris Oltul Turnu Măgurele, iar, anul trecut, de Gilortul Târgu Cărbunești. Mehedițenii s-au impus cu 2-1 în tur, dar au pierdut returul cu 3-0.
Strehaia a avut echipă ultima dată în Divizia C în sezonul 1990-1991, când s-a clasat pe ultimul loc în seria a 8-a, cu 4 victorii, un egal și 25 de înfrângeri, golaveraj 13-94!
Conform recensământului din 2011, Rovinari avea o populația de 11.800 locuitori, iar Strehaia de doar 10.500.
Articol scris de Mircea OGLINDOIU