ASU Poli are, teoretic, un meci mai ușor sâmbătă, cu cei de la Sportul Snagov, penultima clasată din Liga 2 înainte de desfășurarea etapei a 18-a a Ligii 2. Antrenorul Octavia Benga știe însă că lipsa de concentrare poate fi taxată de adversar și cere concentrarea maximă de la elevii săi, cu atât mai mult cu cât o victorie le poate consolida locul 9 din clasament.
Vor lipsi accidentații Schieb și Manea și, probabil, Scutaru, care nu a putut juca din motive medicale nici cu Ripensia, la mijlocul săptămânii. „Ne așteaptă, mâine, un meci foarte dificil. Am observat că toată lumea se așteaptă ca mâine să intrăm pe teren și să defilăm. Se înșală. Întâlnim o echipă nu neapărat incomodă, ci mai mult surprinzătoare. Au reușit să învingă Rapidul, au bătut Pandurii, au făcut egal la Petrolul. Multe meciuri le-au pierdut la limită, cu Farul, au condus cu 2-0 în meciul cu Măgurele. E o echipă care marchează și care pierde greu. De aceea, noi vom intra foarte serioși. Este ultimul meci din calupul de trei meciuri într-o săptămână trebuie să încheiem cu o victorie. Trebuie să fim pregătiți și foarte inteligenți și să nu subestimăm adversarul, pentru că altfel, vom avea surprize mari. Jocul îl pregătim în funcție de advesar”, a declarat antrenorul Octavian Benga.
Jucătorii sunt și ei optimiști. „Mâine ne așteptăm la un meci pe care ne dorim să-l câștigăm. Trebuie să obținem cele trei puncte, pentru că avem mare nevoie de ele.Trecem printr-o perioadă foarte bună și ne dorim să ăi facem fericiți pe suporteri”, a precizat portarul Rareș Murariu.
Fundașul Radu Motreanu nu a jucat deloc sezonul acesta, dar își așteaptă rândul. „Ne așteaptă un meci dificil, cu o echipă imprevizibilă, chiar dacă este sub noi în campionat. Snagovul poate încurca pe oricine și vom aborda meciul la victorie. Trebuie să intrăm hotărâți în teren”, a declarat Radu Motreanu.
Înaintea desfășurării etapei a 18-a, ASU Poli e pe locul 9, cu 21 de puncte, iar Sportul Snagov e pe poziția a 18-a, cu 8 puncte. Meciul dintre cele două echipe are loc sâmbătă, de la ora 14:00, la Timișoara, pe arena Știința.
Articol scris de Anda DELIU
Foto: Sebastian TĂ‚TARU / Mediafax foto