Calificată pentru a șasea ediție consecutivă în 16-imile Cupei României, CS Mioveni a avut noroc la tragerea la sorți care a avut loc astăzi la Casa Fotbalului și a picat cu un adversar accesibil în următoarea fază a comeptiției KO. Echipa argeșeană a trecut, marți, cu 2-1 de Flacăra Moreni, iar în 16-imi o va întâlni pe CS Făurei, clubul manageriat de Bănel Nicoliță care a produs surpriza în această săptămână și a eliminat Farul.
Mioveniului îi merge bine în campionat, unde e neînvinsă după șase etape și ocupă locul 2, dar și în Cupa României, acolo unde a trecut în 16-imi și va întâlni un adversar facil, din Liga 3. Totuși, argeșenii au fost norocoși să întâlnească un adversar de acest calibru și pentru că au făcut parte din prima urnă, deoarece în ediția trecută a Cupei a ajuns cel puțin până în optimi.
Antrenorul Marius Stoica crede că soarta a surât Mioveniului, având în vedere că echipa sa putea pica, de exemplu, cu echipe din Liga 1 ca FC Botoșani, Chindia Târgoviște sau Academica Clinceni, prezente în urna a doua, dar atrage și atenția, ținând cont că Făureiul a eliminat Farul, tot o echipă din Liga 2.
„Putem spune că suntem norocoși, din acest punct de vedere, că este o echipă de Liga a 3-a. Ne bucurăm și că distanța nu este așa mare, pentru că avem o săptămână grea în acea perioadă, cu un meci acasă cu Dunărea Călărași și o deplasare la Petrolul. Este bine că nu avem deplasări lungi, cum ar fi fost de exemplu cu Suceava. Șansa ne-a surâns și sorții ne-au dat pe CS Făurei. Trebuie însă să fim foarte atenți, ei au eliminat pe Farul, care este o echipă bună de Liga a 2-a. Există surprize în momentul de față și se știe că și alte echipe bune au părăsit competiția, așa că trebuie să fim atenț”, a declarat Marius Stoica, citat de csmioveni.ro.
Stoica a vorbit și despre meciul cu Flacăra Moreni. „Toată lumea ne vedea ca favorită și era și normal, pentru că eram o echipă de Liga a 2-a. A fost însă un joc disputat, cele două echipe și-au dorit victoria și, chiar dacă în prima repriză am arătat că avem totul sub control, marcând și de două ori, acea eliminare a lui Măzărache a dat jocului o altă turnură în repriza a doua. Ei au profitat din plin, ne-au creat probleme… E bine că am reușit această calificare în 90 de minute, fără prelungiri. Felicit jucătorii pentru efortul depus, a fost un test bun, util, pentru cei care au jucat mai puțin până acum și sunt bucuros că ne-am calificat în faza următoare”, a mai spus antrenorul Mioveniului.
Dacă CS Mioveni a jucat în această ediție a Cupei României doar cu Flacăra Moreni, pe care a eliminat-o după ce a învins-o cu 2-1, CS Făurei a trebuit să joace în toate tururile fazei naționale pentru a ajunge până în 16-imi. Echipa manageriată de Bănel Nicoliță și la care mai joacă doi frați ai fostului mijlocaș al FCSB le-a învins pe CSM Râmnicu Sărat (2-1, după prelungiri), Viitorul Ianca (4-2), Dacia Unirea Brăila (3-1) și Farul Constanța (2-1).
Meciul dintre CS Făurei și CS Mioveni o va avea gazdă pe echipa din Liga 2, însă stadionul unde se va desfășura rămâne încă necunoscut, acest lucru urmând să se stabilească în perioada următoare, în funcție și de ora la care va fi pus să se dispute. Jocul va avea loc în perioada 24 – 26 septembrie 2019.
Foto: Leczki JOZSI / Mediafax foto