Bănel Nicoliță a găsit ajutor la autoritățile locale, iar CS Făurei nu se desființează și continuă în Liga 3: ”Am mentalitate de învingător, nu-mi place să pierd”

Andrei PASCU 20 Mar. 2022, 16:57 Liga 3
Bănel Nicoliță a găsit ajutor la autoritățile locale, iar CS Făurei nu se desființează și continuă în Liga 3: ”Am mentalitate de învingător, nu-mi place să pierd”

CS Făurei a fost la un pas să se retragă din campionatul Ligii a 3-a din cauza problemelor cu banii, însă în cele din urmă își va continua activitatea. Bănel Nicoliță a anunțat că s-a ajuns la un acord cu autoritățile locale. Se vor implica și vor face totul pentru ca echipa să nu dispară.

CS Făurei continuă activitatea. Anunțul lui Bănel Nicoliță

Fostul mijlocaș de la FCSB sau Poli Timișoara declara în cursul acestei săptămâni că șansele ca echipa din Făurei să continue activitatea erau mici și toate speranțele sale erau în autoritățile locale. Acum, iată că s-a ajuns la un acord, deși restanțele financiare către jucători există.

Bănel Nicoliță a lăsat de înțeles că va continua la echipă, ca fotbalist și nu doar atât, astfel încât se presupune că discuțiile cu reprezentanții locali au fost clare și a primit asigurări ferme.

Bănel Nicoliță: ”Eu am mentalitate de învingător, nu îmi place să pierd”

Mijlocașul era cât pe ce să renunțe, să facă anunțul trist al desființării echipei din Făurei, dar în ultimul moment s-a ajuns la un acord pentru ca proiectul să meargă mai departe.

Stimați suporteri,

Mulți dintre voi mă cunosc, eu am mentalitate de învingător, nu îmi place să pierd și nu las niciun rezultat să treacă întâmplător. Ce s-a întâmplat azi (n.r. – în meciul de sâmbătă, cu Dinamo Bacău, pierdut cu 1-3) a fost urmarea unei situații precare prin care clubul nostru a trecut de curând. Îmi cer scuze tuturor suporterilor pentru înfrângerea de azi, fotbalul și relația noastră cu suporterii trebuie să fie mereu în strânsă legătură. De asemenea, motivul pentru care azi nu am mai realizat interviul pe care vi l-am promis este pentru că, între timp, am ajuns la un acord cu domnul primar, iar acesta m-a asigurat că primăria va asigura financiar drumul echipei noastre în liga a treia. Prin urmare, dragi suporteri, visul nostru continuă. Haideți să câștigăm!”, se arată în postarea de pe pagina de Facebook a clubului CS Făurei, semnată de Bănel Nicoliță.

CS Făurei, penultima în Seria 2 a Ligii 3

CS Făurei e penultima, poziția a 9-a, în Seria 2 a Ligii a 3-a, cu 8 puncte, sub ea fiind doar Sportul Chiscani, 0 puncte. Deasupra Făureiului, pe 8, se află Dinamo Bacău, 13 puncte.

De altfel, CS Făurei și Dinamo Bacău chiar s-au întâlnit în runda a 17-a a sezonului regular din Liga 3, la Făurei, iar oaspeții s-au impus cu scorul de 3-1.

În etapa a 18-a, ultima a sezonului regular din eșalonul al treilea, CS Făurei va merge pe terenul Metalului Buzău, locul 3 cu 30 de puncte.

Foto: SC Oțelul

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-si-liga-3-trimit-14-fotbalisti-nationalelor-romaniei-u21-si-u20-florin-bratu-a-convocat-patru-nume-din-divizia-a-doua-19223883

https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-dunarea-calarasi-a-retrogradat-matematic-din-liga-2-urmand-o-pe-dacia-unirea-braila-situatia-actuala-din-play-out-ul-ligii-2-19223811

 

 

 

 

 

 

 

Andrei PASCU 20 Mar. 2022, 16:57 Liga 3
Pe aceeași temă