CS Făurei a reușit un transfer important în lupta pentru salvarea de la retrogradare în Seria 2 a Ligii a 3-a. În cele din urmă, a reușit să îl convingă pe Cristian Bud (36 de ani) să semneze, chiar dacă atacantul a mai fost dorit de o formație din divizia a treia, CSM Fetești.
Deși CS Făurei nu a anunțat nimic în ciuda unui astfel de transfer, important, Bud fiind dublu campion al României, zvonurile sunt de câteva zile dar abia acum s-a confirmat mutarea. Vârful a fost pe teren în amicalul jucat de CS Făurei sâmbătă, cu CSM Râmnicu Sărat, pierdut cu 0-3.
Cristian Bud a semnat cu formația pe care o coordonează Bănel Nicoliță și frații săi după o pauză de jumătate de an. Rămas liber de contract din vara trecută, după ce a reziliat cu Dunărea Călărași, atacantul nu și-a mai găsit vreun contract până acum.
Fotbalistul născut la Baia Mare are în palmares cinci trofee, dintre care patru cu CFR Cluj (două campionate- 2010, 2012 și două Cupe ale României- 2010, 2016). În afara echipelor amintite, Cristian Bud a mai jucat la Gaz Metan Mediaș, Pandurii Târgu Jiu sau FC Hermannstadt, în România. În afară a evoluat pentru Debrecen, Milsami Orhei și Yverdon-Sport FC.
CS Făurei a schimbat serios strategia în această iarnă iar, mai nou, se pare că Bănel Nicoliță este noul antrenor al echipei. Într-o postare pe pagina de Facebook a clubului, semnată de președintele Aurel Nicoliță, e dat un detaliu cu privire la acest aspect, dar și în privința lotului, schimbat în mare parte, dar care nu a fost făcut public.
„Dragi prieteni,
Echipa noastră se află în acest moment în stadiul de pregătire înaintea returului ligii a treia și desfășurăm câteva meciuri amicale laolaltă cu antrenamentele noastre zilnice. Astăzi am învins cu 3-0 echipa din Pătârlagele și urmează sâmbătă să jucăm în compania echipei din Râmnicu Sărat. Sunt mulțumit de componența lotului și de nivelul de pregătire dezvoltat de băieți, fac față la exercițiile intense cu care i-a obișnuit Bănel și pot spune că am inima împăcată momentan.
Vreau să mulțumesc sponsorului nostru principal MDP STROM EXPERT pentru ajutorul continuu și Primăriei Făurei pentru deschiderea în a susține activitatea noastră sportivă. Suntem într-un moment în care orice ajutor este binevenit și avem porțile deschise oricărui sponsor care va dori să ne susțină. Nu îmi doresc decât să facem performanță.
Aurel Nicoliță”, se arată în postarea emisă de CS Făurei.
CS Făurei are viață grea și în acest sezon de Liga 3, în Seria 2. Se află pe antepenultimul loc, 8, cu 8 puncte, sub ea fiind doar Sportul Chiscani, locul 10, 0 puncte, și Dinamo Bacău, locul 9, 7 puncte. Nu poate termina sezonul regular mai sus de poziția pe care se află la final de 2021, întrucât echipa de deasupra ei, Viitorul Ianca, are 19 puncte când mai sunt trei etape.
În 2022, primul meci pentru CS Făurei va avea loc acasă, cu liderul SC Oțelul.
Foto: CSM Râmnicu Sărat
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cand-lucrurile-pareau-ca-se-leaga-dacia-unirea-braila-a-pierdut-rusinos-amicalul-cu-recolta-gheorghe-doja-a-gafat-in-aparare-si-si-a-marcat-doua-autogoluri-19219347
https://liga2.prosport.ro/seria-1/o-noua-infrangere-clara-pentru-dunarea-calarasi-farul-2-a-facut-spectacol-cu-divizionara-a-doua-marcand-si-din-corner-19219275
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-dej-a-dezamagit-in-ziua-cu-doua-amicale-fara-victorie-si-doar-un-gol-marcat-in-partidele-cu-viitorul-cluj-si-cfr-cluj-2-19219267
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-buzau-cat-pe-ce-sa-o-comita-in-meciul-amical-cu-csm-focsani-un-fotbalist-nou-utilizat-de-cristian-pustai-din-primul-minut-19219235