CS Mioveni a început, de sâmbăta trecută, stagiul de pregătire centralizată la Poiana Brașov. Fotbaliștii echipei galben-verde au urcat la munte pe 6 iulie și se vor întoarce acasă pe 17 iulie.
Antrenorii Marius Stoica, Mihai Olteanu, Iulian Preda și Iulian Ilie au la dispoziție un lot de 25 de jucători, acesta fiind, în mare, cel pe care se vor baza și la începerea noului sezon al Ligii 2. Noutățile sunt Raul Costin, Davide Massaro și Marian Anghelina, dar și juniorii Ișfan, Călin, Albăstroiu, Cioargă și ZamfiÂrescu.
Programul stabilit de banca tehnică este unul cu câte două antrenamente pe zi, unul dimineață și altul după-amiază, acestea fiind efectuate fie la stadionul din Râșnov, fie la stadionul Olimpic din Poiana Brașov, care este util pentru pista de atletism pe care o are.
Tot în cadrul acestui cantonament sunt programate și două meciuri amicale, unul pe 11 iulie, cu colega FK Csikszereda, și altul pe 14 iulie, cu echipa de Liga 3 AFC Hărman.
Lotul pe care CS Mioveni îl are în cantonamentul de la Poiana Brașov:
portari: Valentin Sima, Flavius Croitoru, Bogdan Preda;
fundași: Cătălin Alexe, Daniel Celea, Robert Gherghe, Dean Beța, Ionuț Burnea, Eduard Stoica;
mijlocași: Ionuț Rădescu, Andrei Trașcu, Robert Boboc, Raul Costin, Andrei Hergheligiu, Valentin Coșereanu, Marian Anghelina, Cosmin Năstăsie, Alexandru Ișfan, Albăstroiu, Cioargă, Zamfirescu;
atacanți: Simon Măzărache, Alin Călin, Davide Massaro, Valentin Balint.
Italianul Davide Massaro a înscris șase goluri în primul amical disputat în această vară de CS Mioveni, 16-0 cu FC Star Sport Argeș. Argeșenii au mai disputat apoi încă un test, cu FCSB, încheiat cu o înfrângere, scor 0-1. Acesta din urmă a reprezentat și meciul de retragere din cariera de jucător a lui Robert Ayza.
Articol scris de Silviu MIHAI
Foto: CS Mioveni