FC Argeș a reacționat prin președintele Consiliului de Administrație al clubului și totodată consiliului local Cristian Gentea după ce Comitetul Executiv al FRF a aprobat, astăzi, schimbarea regulamentului și permiterea cluburilor de drept public, așa cum este gruparea piteșteană, să promoveze în Liga 1.
„Sunt foarte fericit că eforturile noastre nu au fost în zadar. Le mulțumesc celor de la FRF că au înțeles necesitatea acestei schimbări a ROAF care dă dreptul și cluburilor care au fost de drept public, dar care au schimbat forma juridică în cluburi de drept privat, să aibă drept de promovare. Îi rog pe toți colegii mei din Consiliul Local să voteze joi trecerea activității fotbalistice la entitatea de drept privat. Acum, suntem doar la mâna noastră în lupta pentru promovarea în Liga 1 și depindem doar de noi. Sper că piteștenii sunt mulțumiți și îi aștept lângă echipă. Cu bugetul pe care îl avem și cu sponsorii care vor veni lângă noi, sunt sigur că ne vom bate cu șanse reale la promovare”, a spus Gentea.
CEx a decis să dea undă verde cluburilor de drept public să promoveze în Liga 1. Totuși pentru acest lucru, echipele organizate în acest mod trebuie să își cesioneze activitatea pentru minim un an către un club de drept privat cu cel puțin un sezon competițional anterior obținerii dreptului de promovare. CEx a aprobat o nouă regulă care explică și ce se întâmplă în situația în care o echipă de drept public nu și-a cesionat activitatea la timp, dar va încheia sezonul pe loc promovabil sau de baraj.
„Aprobă cu unanimitate de voturi ca cluburile de drept public din Liga a 2-a pot cesiona activitatea către un club de drept privat cu cel puțin un sezon competitional anterior obținerii dreptului de promovare (pentru evitarea oricărui dubiu cesiunea se poate face în pauza competițională anterioară sezonului 2019/2020, clubul de drept privat având drept de promovare la finalul sezonului 2019/2020)”, e decizia CEx din ședința de pe 3 iulie.
FC Argeș a început demersul de schimbare
FC Argeș a început în această vară acest demers de cesionare. Acum câteva săptămâni, Consiliul Local Pitești a votat, cu unanimitate de voturi, proiectul de hotărâre inițiat de primarul Cornel Ionică privind aprobarea înființării Asociației Club Sportiv Campionii Fotbal Club Argeș. Aceasta va prelua activitatea echipei de fotbal a clubului primăriei, o structură sportivă de drept public, pentru transformarea ei în una de drept privat. Membrii fondatori ai acestei asociații sunt SC Apă Canal 2000 SA, SC Salubritate 2000 SA, cele mai puternice societăți comerciale din punct de vedere financiar din subordinea autorităților locale și Primăria Pitești. Asociația Club Sportiv Campionii Fotbal Club Argeș a primit, între timp, și CIS-ul.
Dacă totul se va rezolva în această vară, atunci FC Argeș va avea drept de promovare în Liga 1 în cazul în care se situează pe una dintre pozițiile care să-i permită acest lucru. Joi, în ședința Consiliului Local se supune la vot hotărârea de cesionare a FC Argeș către Asociației Club Sportiv Campionii Fotbal Club Argeș.
SCM Gloria Buzău și CSM Școlar Reșița sunt alte două cluburi care aparțin de primărie, deci sunt de drept public și nu au drept de promovare dacă nu își cesionează activitatea în această vară.
Amical cu Chindia, devansat cu două ore
Altfel, amicalul dintre FC Argeș și Chindia, programat pentru vineri, la ora 20:00, a fost devansat cu două ore, pentru ora 18:00. Acesta se va desfășura pe stadionul „Nicolae Dobrin”. Jocul a fost reprogramat la cererea oficialilor târgovișteni, care vor să le dea câteva zile libere jucătorilor după cantonamentul de pregătire de la Brașov, care se încheie chiar în ziua testului de la Pitești.
Articol scris de Marius ANGHEL