La mai bine de un an de la evenimentul în care stadionul ”Nicolae Dobrin” din Pitești a început să fie demolat și după multe amânări, contractul de proiectare și execuție a lucrărilor de construire a noii arene din Trivale a fost semnat de Compania Națională de Investiții (CNI) și de firma Construcții Erbașu SA, a informat primarul Cristian Gentea.
În același timp, un contract asemănător a fost semnat și pentru noua arenă din Constanța, care va fi construită în locul stadionului ”Gheorghe Hagi”, și el demolat între timp!
Evenimentul a avut loc luni, 30 septembrie 2024, la București, la Guvernul României, iar printre participanți s-au aflat lideri politici, în frunte cu prim-ministrul actuat, candidat la prezidențiale, și personalități sportive, printre care Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, din partea Farului, dar și Elisabeta Lipă, președinta Agenției Naționale pentru Sport, cu rang de secretar în stat.
Dacă Farul, fostă Viitorul, își desfășoară meciurile de acasă, din prima ligă, la Ovidiu, astfel că demolarea stadionului din Constanța nu a afectat-o în vreun fel, în schimb, Campionii FC Argeș a fost lovită din plin de ștergerea de pe fața pământului a arenei ”Nicolae Dobrin”.
La Pitești nu s-a dorit ca meciul retrogradării în Liga 2, în vara anului 2023, să aibă loc în Trivale, dându-se vina pe nocturna stricată peste noapte, după ce turul barajului cu Dinamo fusese pierdut pe Arena Națională cu un incredibil 1-6 în fața divizionarei secunde bucureștene. Astfel s-a ajuns ca acel meci deciziv să se joace la Mioveni, unde s-a câștigat cu un insuficient 4-2. Apoi, CFC Argeș s-a mutat cu jocurile de acasă, în Liga 2, pe stadionul Orășenesc din Mioveni, unde joacă și acum, după un an și jumătate, iar rezultatele sunt dezamăgitoare. Sezonul trecut nu s-a prins nici măcar play-off, iar în actual sezon echipa stă la fel de prost după opt etape, chiar dacă între timp s-a schimbat antrenorul.
La numirea lui Dănuț Coman ca președinte al clubului, la finalul lunii mai, la conferința la care a luat parte și primarul Cristian Gentea, acesta din urmă vorbea despre o veste bună privind semnarea contractului pentru noul stadion. Au trecut patru luni de atunci și abia acum s-a semnat contractul despre care preciza Gentea.
”30 septembrie este o zi specială pentru noi: contractul de proiectare și execuție a lucrărilor de construire a Stadionului „Nicolae Dobrin” din Pitești a fost semnat de Compania Națională de Investiții și de firma Construcții Erbașu SA!
Intrăm în linie dreaptă, după 3 ani de muncă – proiecte, sute de documente, zeci de drumuri la București, etape legislative, lucrări de demolare, licitații, contestații, victorii juridice!
După ce, în 30 septembrie 2022, prin administratorul public Lucrețiu Tudor, am predat la Compania Națională de Investiții studiul de fezabilitate și Hotărârea de Consiliu Local privind construirea stadionului, tot în 30 septembrie, doi ani mai târziu, primim, practic, certificatul de naștere al Stadionului „Nicolae Dobrin”!
Încă o promisiune este respectată: mulțumiri premierului Marcel Ciolacu pentru toată suținerea oferită Piteștiului!
Acasă, în Trivale, vom avea stadionul care va purta numele celui mai mare fotbalist român!”, a fost anunțul lui Cristian Gentea, unul care pare a fi și o campanie electorală pentru Ciolacu.
O reacție după acest eveniment au avut și cluburile Farul Constanța și Campionii FC Argeș.
”«Avem sus în Trivale un stadion modern!» va răsuna din nou din piepturile vulturilor alb-violeți.
Astăzi, 30 septembrie 2024, a fost semnat contractul de proiectare și execuție a lucrărilor de construire a Stadionului Nicolae Dobrin. Contractul a fost semnat de Compania Națională de Investiții și de firma Construcții Erbașu SA.
Oficial, s-a scris “certificatul de naștere” al noii noastre case. Sperăm ca pe acest nou stadion să sărbătorim noi trofee și să trăim meciuri tari în cupele europene.
Hai, FC Argeș!”, a informat Campionii FC Argeș.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și și Administrației a avut, la rândul său, un comunicat privind cele două contracte semnate. Acesta a oferit detalii despre noile arene care vor fi construite la Constanța și Pitești. Pe lângă aceste două arene a fost semnat și un contract pentru construirea unui patinoar artificial la Sfântu Gheorghe.
”Astăzi, la Palatul Victoria, în prezența prim-ministrului Marcel Ciolacu și a ministrului dezvoltării, Adrian-Ioan Veștea, au fost semnate trei noi contracte de finanțare în infrastructura sportivă, prin Compania Națională de Investiții (CNI), în valoare totală de peste un miliard de lei.
«Aceste investiții subliniază angajamentul ferm al Guvernului pe care îl conduc de a sprijini dezvoltarea infrastructurii sportive și a sportului de masă. Noile baze sportive vor reprezenta locul din care se va putea construi din nou excelența sportivă în România. La nivelul Guvernului vom continua să investim în sport și în infrastructura sportivă, dar vom veni și cu programe pentru promovarea unui stil de viață sănătos pentru toți tinerii din România», a afirmat premierul Marcel Ciolacu.
Primul proiect vizează stadionul ‹Gheorghe Hagi› din Constanța, cu o valoare de 490.936.487,01 de lei. Stadionul va avea 18.190 de locuri și va integra săli de antrenament, un centru de conferințe, un spațiu expozițional, spații administrative, comerciale și de alimentație publică. Totodată, acesta va asigura desfășurarea optimă a activității sportive în regiunea litoralului, atât prin organizarea unor evenimente sportive (de fotbal, tenis, atletism și rugby), cât și a evenimentelor culturale la scară mare (concerte și spectacole), contribuind, astfel, la dezvoltarea sportului de performanță și de masă din regiune.
«Stadionul ‹Gheorghe Hagi› din Constanța reprezintă un reper extrem de important și un tribut pentru numărul 10 al Naționalei României din Generația de Aur, care continuă să facă performanță și ca antrenor», a subliniat ministrul Veștea.
Al doilea proiect are în vedere construirea stadionului ‹Nicolae Dobrin› din Pitești, cu o valoare de 372.856.532,03 de lei și o capacitate de 15.200 de locuri. Alături de noul stadion de fotbal, va fi realizat și Centrul de copii și juniori FC Argeș și vor fi construite spații de antrenament pentru sporturi conexe precum lupte, box, judo, karate, spații de birouri, de parcare, comerciale și de expunere, dar și zone de alimentație publică.
Ambele stadioane vor fi realizate pentru asigurarea cerințelor de clasificare UEFA 4.
«Aceste două obiective poartă cu mândrie numele unor legende și simboluri ale excelenței sportive: Gheorghe Hagi și Nicolae Dobrin! Îmi doresc ca valoarea și exemplul acestor două mari nume să continue prin succesul actualelor și viitoarelor generații de sportivi, contribuind, astfel, inclusiv la vitalitatea noastră, ca națiune, deoarece sportul, sănătatea și educația sunt strâns legate de calitatea vieții», a precizat ministrul dezvoltării.
De asemenea, în municipiul Sfântu Gheorghe din județul Covasna, va fi construit un patinoar artificial, performant, cu o capacitate de 2.180 de spectatori, care va putea găzdui atât competiții naționale și internaționale, cât și antrenamentele echipelor de hochei seniori și juniori. Patinoarul va beneficia de dotări speciale pentru hochei și patinaj artistic pe gheață, de un centru medical și de metodologie sportivă, vestiare, spații pentru media, spații de alimentație publică și o parcare. Valoarea acestui contract este de 245.396.751 de lei.
«Cele trei obiective de investiții vizează dezvoltarea, modernizarea și alinierea infrastructurii sportive la standarde europene, cu impact major asupra locuitorilor, sportivilor și suporterilor cluburilor din Constanța, Pitești și Sfântu Gheorghe, dar nu numai! Sportul înseamnă sănătate, disciplină și echilibru, iar noi încurajăm practicarea sportului și performanța! Astfel, Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții, sprijină infrastructura sportivă în toate regiunile României și în toate ramurile sportive», a concluzionat ministrul Veștea”, sună comunicatul MDLA.
Foto: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei