Cristian Pustai (53 de ani) a fost prezentat oficial astăzi, 1 iulie, ca nou antrenor al echipei Dunărea Călărași, într-o conferință de presă organizată în sala de ședințe a Consiliului Județean Călărași. La acest eveniment au luat parte și Vasile Iliuță (președintele Consiliului Județean, principalul finanțator al clubului Dunărea), Florentin Brișan (președintele clubului), Eduard Grama (directorul Direcției de dezvoltare din CJ și membru în conducerea clubului) și Eugen Pîrvulescu, noul președinte executiv al echipei.
Vasile Iliuță a făcut prezentările și, după ce le-a pus întrebări lui Brișan și Grama, și-a îndreptat atenția și către noul antrenor al echipei. „Domnule Cristian Pustai, bine ați venit la Călărași. Ați preluat conducerea echipei, sunteți antrenor cu un palmares bogat. Nu vreți să ajungem în cupele europene. Măcar să revenim în divizia națională”, a spus Iliuță, dându-i apoi cuvântul lui Pustai.
Cristian Pustai a semnat cu Dunărea Călărași un contract valabil pe doi ani și a spus că se bucură că a revenit ca antrenor, după ce în ultimul sezon a fost director tehnic la Gaz Metan Mediaș. A vorbit despre continuitate și despre campionatul greu care se anunță în Liga 2.
„Mă bucur că am reușit, după o pauză luată de un an de zile în cadrul echipei Gaz Metan, pentru că am ocupat o altă funcție, de director tehnic, să revin din nou pe marginea terenului, pentru că acolo este plăcerea de a face și a depinde multe lucruri de persoana mea. Cred că nu are rost să vorbim de trecut, de palmares. Trebuie să ne acorăm în prezent, în viitor. E un început, probabil greu, pentru că orice început este greu. Anul acesta, Liga a 2-a s-ar părea că, poate, este mai interesantă decât Liga 1, pentru că sunt cel puțin nouă echipe care și-au anunțat dorința asta de a promova. Sper să realizăm acest proiect, să îl ducem la bun sfârșit. Este un proiect pe doi ani. Eu, în general, cred că sunt cel mai longeviv ca și distanță. Am activat șapte ani consecutivi la Gaz Metan. Deci, ca și dorință de continuitate, e una dintre cerințele mele, pentru că e foarte greu să faci o echipă imediat. Dar, acest obiectiv poate fi atins, pentru că am găsit aici oameni entuziaști, oameni care doresc, inclusiv subsemnatul, să ne înhămăm repede la muncă și să pornim pe un drum pe care, v-am zis, nu cred că va fi ușor. Important este să ne dorim cu toții, tot ce reprezintă fotbal în acest oraș și acest județ”, a spus Pustai, care în cariera sa a mai antrenat echipele Gaz Metan Mediaș, Pandurii Târgu Jiu, ASA târgu Mureș, Rapid și FC Botoșani.
„Ar fi bine să nu ne grăbim”
Noul antrenor al Dunării a ajuns la Călărași abia aseară și a vorbit la general despre ceea ce își dorește. Pentru început, a spus doar că a găsit oameni care să îi ofere susținere, așa cum a avut și la Pandurii, club unde a înregistrat cele mai importante rezultate în carieră.
„Am găsit, întâi, niște oameni cu care m-am întâlnit. În funcție de relația pe care o stabilești cu conducerea îți dai seama că are sens sau nu să vii la Călărași. Am avut un deja vu, pentru că, la fel, am întâlnit acum șase ani, un conducător. Am stat vreo cinci ore și nu am vorbit de fotbal. Și pe urmă am făcut pasul și m-am dus la Pandurii. Așa am venit astăzi, cu inima deschisă. Ce am găsit? O să vedem, pentru că la o reconstrucție de pornește de jos, se reclădește o echipă și sunt jucători care și-au explimat dorința să plece. Este mai bine să plece, pentru că nu trebuie să ții pe nimeni cu forța. E un început nou, cu un sistem în care ești obligat să joci cu doi jucători sub 2000 născuți. Și, atunci, în lotul Dunării, se vor regăsi vreo șase-șapte jucători tineri. Iar restul, structura, scheletul echipei… cu toate că timpul fizic ne cam presează, perioada de transferuri este până în septembrie, așa că ar fi bine nici să nu ne grăbim. Pentru că, din păcate, poți să aduci foarte mulți jucători și să nu ai o echipă. Îmi doresc să am un lot cu maxim 24 de jucători. De o săptămână ne tot gândim la o structură de jucători. Bineînțeles că negociem, dar e greu de spus acum, până nu semnăm”, a mai declarat Cristian Pustai.
Cantonament la Bansko, în Bulgaria
Reunirea lotului e programată astăzi, iar pe 4 și 5 iulie va avea loc vizita medială. În perioada 9-21 iulie se efectuează un cantonament la Bansko, o stațiune montană din Bulgaria, acolo unde Dunărea va disputa și cinci jocuri amicale. Până la plecarea în acest stagiu, se dorește ca lotul pe care să se bazeze Cristian Pustai să fie complet în proporție de 80 la sută.
Momentan, din vechiul lot au plecat toți jucătorii care nu și-au mai dorit să continue cu echipa în condițiile în care li se micșorau salariile după retrogradare. În contractele lor exista o astfel de clauză în aceste condiții. Potrivit lui Eduard Grama, uu rămas șase sau șapte jucători în lot, fără să le dea însă numele.
Buget la jumătate față de cel din sezonul de Liga 1
Cât despre bugetul de care beneficiază, Pustai s-a limitat să spună că este unul corect pentru liga în care evoluează echipa. „În privința bugetului am avut o discuție cu domnul președinte și ei zic că, pentru Liga a 2-a, este unul corect și este foarte important să începem bine”, a spus noul antrenor al Dunării.
Mai exact a fost președintele Consiliului Județean Călărași, care a spus că bugetul clubului a scăzut la jumătate față de sezonul de Liga 1. Dacă în prima ligă echipa se baza pe 100 de mii de euro pe lună, acum va avea la dispoziție 50 de mii. La un calcul simplu, doar de la CJ Călărași, Dunărea ar primi într-un an de zile 600 de mii de euro. Fără alte surse de venit, clubul nu are nicio șansă să se lupta la promovare cu un astfel de buget având în vedere că la Petrolul, „U” Cluj sau Rapid se vorbește de cel puțin două milioane de euro, iar FC Argeș spune că va avea un milion la dispoziție de la primărie.
„Bugetul a scăzut la jumătate. Avem un buget de 100 de mii de euro pe lună. Acum avem 50 de mii de euro pe lună. A scăzut la jumătate, pentru că și drepturile de televizare influențau acest buget. Bugetul de la Consiliul Județean a scăzut tot la jumătate”, a transmis Vasile Iliuță.
Articol scris de Marius ANGHEL