După conferința de presă susținută la ora prânzului, în care au fost prezentați oficial noul președinte Marius Stan și noul antrenor Flavius Stoica, la Petrolul a avut loc și primul antrenament al acestei veri, pentru pregătirea noului sezon al Ligii 2.
Flavius Stoican și asistenții săi au condus la Strejnic ședința de pregătire la care au participat 24 de jucători, mulți dintre aceștia aflați, încă, la vârsta junioratului. Lotul Petrolului va trece printr-o restructurare amplă în această vară, după ratarea obiectivului promovării. 17 componenți ai vechiului lot nu vor mai continua cu gruparea ploieșteană: Lucian Cazan, Dan Bucșa, Sebastian Ghinga, Marius Chindriș, Cristian Pușcaș, Giorgos Sarris, Alexandru Țigănașu, Hrysovalantis Kozoronis, Edgar Malakyan, Ianoș Brînză, Mirel Bolboașă, Paul Antoche, Florin Borța, Bogdan Rusu, Nini Popescu și Jean Prunescu.
Astfel, la prima ședință de pregătire desfășurată sub comanda lui Flavius Stoican, cel care va fi ajutat de un staff alcătuit din Silviu Ion (antrenor secund), Mihai Ștețca (antrenor portari), Radu Vasilcan (preparator fizic), Claudiu Bătineanu (kinetoterapeut) și Timofei Cârlig (scouting), din efectivul cu care s-a terminat stagiunea 2018-2019 au mai rămas portarul Cezar Lungu și jucătorii de câmp Alberto Olaru, Valentin Țicu, Alexandru Șaim Tudor, Sergiu Arnăutu, Cătălin Ștefănescu, Laurențiu Marinescu, Alexandru Stoica, Robert Enache și Mario Bratu. Adică zece jucători, tot atâția cât și-a oprit din vechiul lot și FC Argeș, una dintre contracandidatele la lupta pentru promovare.
Noutățile importante: trei foști jucători de la Poli Iași, unul de la Chiajna și altul fost la Juventus București
Alături de cei zece, la reunirea au fost prezenți mai mulți juniori ai clubului, precum Alexandru Radu (portar), Andrei Iacob, Raul Bucur și Mihai Constantinescu, consemnându-se, totodată, și o revenire, aceea a lui Mihai Velisar, fundașul stânga împrumutat, pe parcursul stagiunii de primăvară, la SCM Gloria Buzău. În situația lui Velisar ar fi fost și Jean Prunescu, însă acestuia din urmă i s-a transmis că nu mai este dorit.
La capitolul noutăți absolute, „lupii” au punctat, la primul antrenament, cu o serie de jucători având experiența primului eșalon: fundașul central brazilian Walace Alves da Silva (29 ani, ultima dată în Egipt, la Ittehad Alexandria), mijlocașii centrali Ionuț Cionac (28 ani, ex Poli Iași) și Mădălin Mihăescu (30 ani, ex Poli Iași), mijlocașul de bandă dreaptă Alexandru Zaharia (29 ani, ex Poli Iași) și fundașul dreapta Ștefan Bărboianu (31 ani, ex Concordia Chiajna). De asemenea, tot la acest capitolul s-au mai încadrat și tânărul internațional Antonio Manolache (19 ani, fost junior al Petrolului trecut, ulterior, pe la Groningen și ultima dată la ACS Poli Timișoara), precum și juniorii Cătălin Vaida, Răzvan Milea și Giovani Petcu (toți trei născuți 2000).
De menționat și că fundașul dreapta Andrei Rus, împrumutat în retur la SCM Gloria Buzău, va intra, de mâine, în programul de pregătire al petroliștilor.
Cantonamente la Poiana Brașov și în Turcia
În ceea ce privește programul de pregătire din această vară, de miercuri „lupii” vor pleca în primul cantonament, la Hotel Piatra Mare din Poiana Brașov, stagiul urmând să se întindă până pe data de 6 iulie și să cuprindă și două teste cu echipe din zonă.
Apoi, în intervalul 10 iulie – 22 iulie, petroliștii își vor stabili cartierul general în Turcia, la Patalya Thermal Resort Hotel, în apropiere de Ankara, acolo unde vor susține și o serie de jocuri de pregătire.
Lotul prezent la reunire:
portari: Cezar Lungu, Alexandru Radu;
jucători de câmp: Alberto Olaru, Valentin Țicu, Alexandru Șaim Tudor, Robert Enache, Mario Bratu, Sergiu Arnautu, Cătălin Ștefanescu, Laurențiu Marinescu, Alexandru Stoica, Mihai Velisar, Walace Alves da Silva, Ionuț Cioinac, Ștefan Bărboianu, Alexandru Zaharia, Mădălin Mihăescu, Antonio Manolache, Andrei Iacob, Raul Bucur, Mihai Constantinescu, Cătălin Vaida, Răzvan Milea, Giovani Petcu.
Foto și video: Petrolul Ploiești