Florin Bratu simte din plin viața dură din antenorat, cel puțin de când a preluat echipe de club, după stagiul de selecționer al unei naționale de juniori. Fostul atacant a avut o viață grea la Dinamo, iar, acum, e posibil să retrogradeze din liga secundă la cârma Aerostarului. După înfrângerea de ieri cu Ripensia (scor 0-1), antrenorul echipei băcăuane recunoaște că șansele de menținere în Liga 2 sunt mici.
Partida pierdută de Aerostar cu 1-0, cu gol primit în minutul 88, l-a făcut pesimist pe Florin Bratu. „A fost un meci de la care am sperat foarte mult. Unica noastră șansă să ne menținem agățați de celelalte echipe la retrogradare era să nu pierdem astăzi. Din păcate, am pierdut din nou pe final. E greu, e greu să-mi găsesc cuvintele. E o dezamăgire foarte mare. Cu toate că jucătorii au luptat, s-au zbătut, am avut ocazii, poate mai mari decât Ripensia. Dar cred că lipsa de maturitate, de experiență și de ce, nu de valoare, și-a spus cuvântul”, a precizat Bratu despre joc.
De altfel, roș-galbenii au făcut o singură schimbare, Valentin Buhăcianu cu Alexandru Pop. „Nu credeam și nu am crezut că necesită jocul”, a fost explicația antrenorului.
Bratu nu rămâne la Bacău dacă echipa retrogradează
Aerostar e pe locul 17, al doilea retrogradabil, la șase puncte de prima echipă de deasupra liniei de retrogradare, Pandurii. Florin Bratu recunoaște că șansele de salvare sunt mici. „Greu. E foarte greu. Matematic, ar mai fi șanse. E foarte greu, pentru că după meciul împotriva Brăilei trebuia să nu pierdem, să prindem încredere, să legăm meciuri, să adunăm puncte. Nu o putem face, nu rezistăm și e din ce în ce mai greu”, recunoaște tehnicianul echipei care runda trecută făcea scorul campionatului, 9-0, cu ultima clasată Dacia Unirea Brăila.
Întrebat dacă rămâne la Aerostar în Liga a 3-a, Bratu a fost tranșant. „Nu. Eu am contract până în vară. Îmi asum ceea ce s-a întâmplat aici. A fost de la început greu, pentru că eu am venit în etapa a 14-a, când aveau doar nouă puncte. Sunt la început de drum, un antrenor tânăr, cu ambiții. Am învățat foarte multe lucruri și aici. Cu siguranță, și îmi va fi de folos în experiențele mele ulterioare”, a conchis Bratu.
Chiar dacă are cele mai mari victorii obținute în acest sezon, 9-0 cu Dacia Unirea Brăila și 9-1 cu Metaloglobus București, Aerostar e pe loc retrogradabil, 17, cu doar 32 de puncte acumulate în 33 de etape, și cu cinci meciuri înainte de finalul sezonului are șase puncte sub Pandurii, prima clasată deasupra zonei roșii.
Etapa următoare, Aerostar joacă pe teren propriu cu ACS Poli Timișoara, echipa aflată chiar sub ea în clasament.
Articol scris de Anda DELIU
Foto: Leczki JOZSI (Mediafax foto)