Energeticianul a egalat UTA la ultima fază, Viorel Tănase consideră rezultatul nedrept: „Am pierdut două puncte. Ne ducem crucea până la capăt”

Marius ANGHEL 27 Apr. 2019, 09:34 Campionat
Energeticianul a egalat UTA la ultima fază, Viorel Tănase consideră rezultatul nedrept:**

Energeticianul a condus la pauză în meciul cu UTA, după golul lui Vlad Tudorache (4′) din start, iar arădenii au întors rezultatul în partea secundă prin reușitele lui Baudoin Kanda (58′) și Ciprian Rus (71′). Gazdele au egalat însă la ultima fază, prin Alexandru Popescu (90+3′), rămânând, astfel, neînvinse de când au fost preluate de Viorel Tănase, însă nici victorie nu au. 2-2 s-a terminat meciul cu „Bătrâna Doamnă”, cu punctul obținut Energeticianul ajungând la cota 35 și menținându-se prima deasupra pozițiilor retrogradabile, însă la doar două puncte peste Daco-Getica.

Meciul de sâmbătă, din etapa a 32-a a Ligii 2, de la Petroșani a fost unul cu de toate. Faze frumoase, goluri spectaculoase, iar antrenorul Viorel Tănase consideră că echipa sa a pierdut două puncte, chiar dacă egalarea a reușit-o tocmai la ultima fază, în minutul 90+3.

„Am pierdut două puncte, mai ales după aspectul jocului. În prima repriză ne-am creat patru ocazii după gol, dar nu am reușit să le fructificăm. În partea a doua, am avut o situație, după care am făcut mai multe greșeli, de poziționare, de anticipare a mingii și ne-a costat. I-am felicitat pe băieți pentru egal, că au crezut până la final într-un rezultat pozitiv. Pentru că una e să iei un punct și alta e să nu iei nimic. Cred în salvarea de la retrogradare și tocmai de aceea am venit aici, pentru că sunt un tip optimist. Nu ne va fi ușor, trebuie să scoatem maxim din fiecare meci, pentru că altfel ne vom afunda. Trebuie să vină și victoria, pentru că echipa a arătat că are potențial, am ajuns în fața porții, ne-am creat ocazii, marcăm, băieți sunt receptivi, numai că tinerețea își spune cuvântul. Nu știm să gestionăm anumite momente de joc. Le-am dat liber până marți, dar le-am dat și un program pentru luni. Noi ne ducem crucea până la capăt și sper că la final să ne bucurăm”, a spus Viorel Tănase, antrenorul echipei pe care a preluat-o de două etape și cu care a obținut două egaluri.

Energeticianul nu a câștigat niciun meci în ultimele 14 etape, adică de la acel 2-1 pe teren propriu cu Metaloglobus, de pe 24 noiembrie 2018.

Etapa următoare, Energeticianul joacă în deplasare, la liderul Academica Clinceni, sâmbătă, de la ora 11:00.

Articol scris de Loredana JUGLEA
Foto: Sebastian TĂ‚TARU / Mediafax foto

Marius ANGHEL 27 Apr. 2019, 09:34 Campionat
Pe aceeași temă