Final sclipitor pentru o victorie la scor! Condusă până în minutul 70, Luceafărul s-a descătușat cu Lipova

Marius ANGHEL 14 Feb. 2019, 13:28 Pregătiri, amicale

Luceafărul Oradea a avut ceva de tras pentru a obține o victorie în penultimul amical desfășurat înaintea reluării campionatului Ligii 2. Miercuri, pe terenul 2 al bazei sportive Luceafărul Felix din Sânmartin, jucătorii lui Cristian Lupuț au trecut cu 4-1 de Șoimii Lipova, liderul Seriei a 4-a a Ligii 3, însă după ce la pauză au fost conduși, iar desprinderea au reușit-o în ultimele 20 de minute ale partidei.

Lipova a condus-o pe Luceafărul până în minutul 70, după ce a deschis scorul înainte de pauză, în urma autogolului lui Adrian Ciul (42), care și-a surprins propriul portar cu o pasă dată înapoi.

În partea secundă, Lăsconi, Ludușan, Core și Pop au avut ocazii să poată restabili egalitatea, însă cel care a făcut-o a fost Cristian Oros (70), care a punctat cu un șut din întoarcere, de la 12 metri. Arădenii s-au pierdut de tot și au mai încasat apoi încă trei goluri. Prejmerean (76) și-a adus echipa în avantaj cu un șut din colțul careului de 6 metri, Ludușan (82) l-a urmat și a punctat cu o lovitură de cap după o centrare a lui Wanya, apoi Vasile Pop (90) a stabilit scorul final din mijlocul suprafeței de pedeapsă, după o pasă primită de la Ludușan.

Luceafărul: Moga – Ciul, Oros, Băican, Moihedja – Mitrică, Chiorean, Lu Yuefeng, Al. Dulca – Vas. Pop, G. Paraschiv
Au mai jucat: Moroz – Ludușan, Lăsconi, Core, Fl. Drăgan, Prejmerean, Wanya
Antrenor: Cristian Lupuț

Șoimii: D. Filip – Savin, Calvin, Vasiu, Filimon – Istrate, M. Popa, Lazea, D. Rusu – Trabalka, Sulea
Au mai jucat: Jianu – Burlă, Bercu, Gherasim, Stoin, Marton, Nagy, Dardai, Obrad
Antrenor: Flavius Sabău

Lupuț nu i-a putut utiliza în acest meci pe Roșu, Opriș, Preoteasa și Peter, care acuză probleme medicale, în timp ce parcursul jocului s-au accidentat Paraschiv, Lu Yuefeng și Lăsconi.

Următorul amical al Luceafărului, ultimul înainte de reluarea campionatului, e programat sâmbătă, de la ora 11:00, la Sânmartin, cu CAO Oradea.

Foto: Bihon

Marius ANGHEL 14 Feb. 2019, 13:28 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă