Primul transfer efectuat în această iarnă de FC Argeș este un mijlocaș crescut chiar de clubul piteștean, însă care a evoluat mai mult în cariera sa, la seniori, la CS Mioveni.
În vara trecută, Eduard Florescu (21 de ani) pleca de la Mioveni la Viitorul, însă la echipa lui Gheorghe Hagi nu a apucat să joace, ci a fost redirecționat către FC Botoșani. La echipa moldoveană a fost utilizat în doar trei meciuri de Liga 1, niciodată ca titular, totalizând 82 de minute, iar acum face din nou pasul la Liga 2, la FC Argeș.
Mijlocașul piteștean își dorește să se impună la gruparea din Trivale și să devină un om de bază în acest retur de campionat, neregretând că a ales să coboare din nou la nivelul Ligii 2.
„Am ales FC Argeș pentru că este un club mare. Aici am făcut primii pași în fotbal, aici am început. Vreau să terminăm cât mai sus în clasament cu echipa. Îmi doresc să joc cât mai mult și să ajut cât mai mult echipa la care am acceptat să vin cu mare plăcere. Mă voi antrena foarte bine și voi da totul pe teren”, a spus Florescu, care în ultimul sezon petrecut la CS Mioveni, ediția 2017/2018, a fost utilizat în 25 de meciuri și a înscris 5 goluri.
Fundașul Grigore Turda are așteptări mari de la returul campionatului. Fotbalistul și-a câștigat un loc de titular în angrenajul gândit de Emil Săndoi ca urmare a evoluțiilor convingătoare pe care le-a avut în prima parte a sezonului. Turda își dorește ca echipa să nu mai aibă fluctuații în rezultate.
„Returul sper să fie mai bun decât turul. Am avut rezultate bune, dar era loc și de mai bine. Am avut și câteva sincope nedorite, dar acesta e fotbalul. Sper să nu mai repetăm greșelile făcute în tur. Derby-urile au fost câștigate de noi, ne-am mobilizat, dar am clacat cu echipe mai slab cotate. Mă simt foarte motivat pentru acest retur de campionat. Toți trebuie să ne facem treaba cât mai bine pe teren și să terminăm cât mai sus”, a spus Turda.
Și atacantul Cătălin Barbu își dorește un parcurs foarte bun în cele 18 etape care au mai rămas de jucat: „După o vacanță destul de lungă, am revenit la antrenamente. În tur, am avut meciuri foarte bune, dar și mai puțin reușite. În derby-uri am învins, dar au fost și aspecte negative în meciurile pierdute. Acum suntem nerăbdători să începem returul și cu siguranță vom fi mai puternici. Eu cred că putem termina campionatul în primele trei locuri”.