Ce simte un antrenor care e huiduit 90 de minute pe teren propriu? Leo Grozavu explică situația: „Vreau să fiu respectat. N-am pus nimănui pistolul în gură”

Marius ANGHEL 09 Oct. 2018, 22:22 Campionat
Ce simte un antrenor care e huiduit 90 de minute pe teren propriu?** Leo Grozavu explică situația:

Huiduit pe toată durata partidei cu Luceafărul Oradea, câștigată de Petrolul, marți seară, cu 6-2, Leo Grozavu anunță că vrea doar să antreneze la echipa ploieșteană și nu comentează comportamentul suporterilor.

Lui Grozavu i s-a cerut demisia încă dinaintea startului meciului ce a contat pentru etapa a 11-a a Lgiii 2 și până la fluierul final, iar tehnicianul a ales să stea mai tot timpul pe bancă, pentru a nu intra în câmpul vizual al celor prezenți în tribune. A făcut-o de câteva ori și de fiecare dată i s-a cerut demisia, la fel întâmplându-se și după ce jucătorii săi marcau.

„Nu vreau să comentez. Mulțumesc suporterilor Petroliști, pentru că sunt convins că cei care iubesc echipa au încurajat-o. Mai mult nu comentez despre acest subiect. Este un campionat foarte dificil, vreau doar ca lumea să înțeleagă că în vară s-a făcut o echipă nouă, cu un obiectiv important. Am spus că e nevoie de răbdare, dar această răbdare e greu de găsit la noi. Ă‚știa suntem, mai sunt momente mai puțin favorabile când pierdem, dar și echipele mari din Europa pierd. Dacă vrem să construim ceva, trebuie să avem răbdare. Fără răbdare…

Vreau ca antrenorul de fotbal din România să fie respectat. Nu e vorba de public. Este dificil și nu vreau să comentez. Suntem în România! S-a semnat în vară un contract, iar acel contract are niște clauze, niște obiective clare. Un contract trebuie respectat. N-am pus pistolul în gură nimănui. Am venit, am discutat niște termeni foarte clari. Nu țin de scaun, dar vreau să fiu respectat. Vreau să antrenez echipa, restul mă interesează prea puțin”, a spus Leo Grozavu, la finalul partidei cu Luceafărul Oradea.

Cu 22 de puncte acumulate în 11 etape, Petrolul urcă, pentru o zi, pe locul 3, cel mai probabil miercuri urmând a fi devansată de cel puțin o echipă. Ploieștenii au deja trei eșecuri în acest sezon, iar etapa următoare joacă tocmai miercuri, 17 octombrie, de la ora 19:30, tot pe teren propriu, cu CS Mioveni.

Marius ANGHEL 09 Oct. 2018, 22:22 Campionat
Pe aceeași temă