CS Balotești și-a numit un nou antrenor principal după ce la începutul acestei săptămâni s-a despărțit de Emil Ursu (54 de ani). Echipa ilfoveană clasată pe penultimul loc în Liga 2 după șase etape a optat pentru aducerea pe banca tehnică a unui fost jucător al clubului din perioada în care activa în Liga 3.
Ștefan Nofitovici a fost opțiune conducerii clubului din Balotești. Acesta va fi la prima experiență de antrenor principal, după ce până acum a fost „secund” pentru Erik Lincar și Daniel Oprița la mai multe echipe (Damila Măciuca, CS U Craiova, CSM Râmnicu Vâlcea, Juventus București, CSM Școlar Reșița și FC Voluntari).
„A jucat fotbal la noi cu ani în urmă, când eram la Liga a 3-a și și-a luat licența A. A fost secundul lui Oprița la Juventus când au promovat. E un băiat foarte serios. Ne cunoaștem, dacă a jucat la noi. E bine că e tânăr, vrea să facă performanță, e apropiat de jucători ca vârstă și am decis să-i dăm o șansă. A vrut și el să se detașeze puțin. Sperăm să fie de bun augur. Azi am reziliat cu domnul profesor Ursu și l-am înscris pe Fane Nofitovici până la vară. Are obiectiv să se claseze la jumătatea clasamentului, cât mai sus. E al cincilea an de când suntem la Liga a 2-a, e puțin mai complicat, am plecat puțin cam prost, dar eu zic că ne revenim. Am jucat cu pretendente la promovare în primele etape, toată lumea o să joace cu ele și speră că o să fie bine”, a spus, pentru Liga2.ro, președintele clubului ilfovean, Liviu Gulie. Înainte să se bată palma cu Nofitovici, s-au purtat discuții cu Adrian Matei, însă acesta a refuzat oferta.
Ștefan Nofitovici are doar licența A, pe care a absolvit-o de curând, pe 20 august 2018, însă, mai nou, la Liga a 2-a nu mai este nevoie de licența UEFA Pro, după ultimele modificări făcute de federali.
Altfel, președintele Baloteștiului vrea o clasare în prima jumătate a clasamentului, iar pentru asta își mai dorește câteva transferuri. Are promisiuni că în următoarea perioadă va aduce trei noi jucători în lot. „Trebuie să ne mai întărim în câteva compartimente, pentru că scârțâim puțin. Campionatul e lung. Trebuie să mai aducem un mijlocaș central, doi fundași centrali și avem promisiuni în câteva zile să ne mai întărim cu câțiva jucători liberi de contract. Ne axăm pe tineri”, a mai declarat Gulie.
Cu Emil Ursu pe banca tehnică în acest sezon, CS Balotești a înregistrat două egaluri (1-1 acasă cu Daco-Getica, 2-2 acasă cu Dacia Unirea Brăila) și patru înfrângeri (0-2 la FC Argeș, 0-3 acasă cu Petrolul, 0-3 la CS Mioveni, 0-2 la SSC Farul). Marți, în turul 4 al Cupei României, pe bancă a stat „secundul” Emil Stanca, însă echipa nu a dat semne de revenire și a pierdut cu 2-3 în fața formației de Liga 3 Turris Oltul Turnu Măgurele.
Ștefan Nofitovici preia CS Balotești înaintea meciului cu Ripensia, de la Timișoara (sâmbătă, ora 11:00), din etapa a 7-a, și ocupă locul 19, penultimul, cu doar două puncte acumulate.
În acest start de sezon, cinci echipe din Liga 2 și-au schimbat antrenorul: ACS Poli Timișoara, Dacia Unirea Brăila, Ripensia Timișoara, Energeticianul și CS Balotești.
Articol scris de Marius ANGHEL