Experimente la Brăila! Dacia Unirea își completează lotul cu încă trei stranieri. Unul s-a lăudat că a jucat într-un spot publicitat alături de Messi

Jucătorul adus de la Universitatea Cluj nu este singurul transfer perfectat de Dacia Unirea Brăila în această săptămână. Clubul de la Dunăre aflat pe locul 18 în Liga 2, retrogradabil, continuă experimentele în acest sezon. Sub conducerea antrenorului Florentin Petre au ajuns alți trei stranieri.

Fostului dinamovist i s-au adus în lot în aceste ultime zile doi fundași stânga, incluzându-l și pe Victor Manu, venit de la „U” Cluj, un mijlocaș ofensiv și un atacant.

În compartimentul defensiv a apărut și Adreano van den Driest (26 de ani, foto în stânga), un olandez de origine angoleză, care ultima dată a evoluat la Achilles Veen, o echipă de Liga a 5-a din Olanda. Cele mai cunoscute formații pentru care fundașul a evoluat în cariera sa sunt Nac Breda, unde a jucat la grupele U17, U19 și U21, sau FC Eindhoven.

Ca mijlocaș ofensiv a fost adus un englez cu origine filipineză, Luke Tan Xian (foto în dreapta). În vârstă de 19 ani, acesta a fost legitimat sezonul trecut la ACS Șirineasa, actuala Energeticianul, însă unde nu a jucat și de unde a fost îndepărtat rapid. A trecut în teste pe la Luceafărul Oradea și ACS Poli, nu a convins, însă a făcut-o la Brăila. După ce semna cu Șirineasa, Tan Xian, transmitea că a câștigat un casting în Anglia și a mers la Barcelona pentru a filma un spot publicitar al firmei Adidas în care actor principal a fost Leo Messi.

Dacia Unirea mai are în loc un chinez, pe Lü Yuefeng, care a jucat în toate cele cinci meciuri din acest sezon și care a și marcat la debut.

În fine, ultima noutate este Stephane Le Metayer (25 de ani, foto în centru), un atacant marocano-francez care ultima dată a fost legitimat la Ermis Zonianon, o echipă de ligă a treia din Grecia. În cariera sa, noul jucător al Brăilei a mai trecut pe la Red Star FC B, Brighton U21, Crawley U18, Sénart-Moissy sau JA Drancy.

Până la aducerea celor trei jucători, în lotul Daciei Unirea se mai regăseau cinci fotbaliști stranieri: tunisianul Hamza Ben Adba, francezul William Djoko Messomo, chinezul Lü Yuefeng, francezul Claudio Anderson Merville și camerunezul Bertrand Bebey.

Altfel, Dacia Unirea Brăila, aflată pe locul 18 în Liga 2 după cinci etape, cu doar două puncte, joacă în următoarea rundă sâmbătă, de la ora 11:00, în deplasare la CS Balotești, ultima clasată.

 
Pe aceeași temă