ASU Politehnica muncește în continuare pentru a-și îmbunătăți lotul și relațiile de joc. În același timp, clubul l-a transferat pe juniorul Călin Popescu, fost la FC Brașov, dispărută din fotbal de doi ani, după ce a intrat în faliment.
Miercuri, elevii lui Cosmin Petruescu și-au măsurat forțele cu băieții de 18 ani de la Centrul Național de Pregătire, care le-au administrat o înfrângere cu 4-3.
S-au jucat o repriză de 45 de minute și alte două de 30 de minute. În prima, cei de la CNPT au marcat de trei ori, iar ASU niciodată. Bănceanu a deschis scorul în minutul 18, cu un șut la vinclu, iar în minutul 26 Pițigoi a mărit diferența, după o greșeală a defensivei alb-violeților. Kecskes a profitat ulterior și el de problemele în apărare ale echipei de liga secundă. Poli a redus diferența prin golurile marcate de Miholca și Lazea, din penalty. Firca a marcat pentru 4-2, iar, pe final, Romeo Bănică a redus diferența cu un gol marcat cu capul.
ASU Politehnica Timișoara: Murariu – Bilia, Mera, Scutaru, Cherecheș – Ignea, Vidrăsan – I. Plămadă, Bozian, Bedea – Velici. În reprizele a doua și a treia au mai intrat Munteanu – Szasz, Nicolescu, Coadă, Cojocaru, Ghinescu, Lazea, Poparadu, Miholca, Bănică, Istrătescu, C. Popescu și A. Rus.
CNP Timișoara: Pădure – Stoianovici, Țiereanu, Goța, Popa – Bănceanu, Coroiu, Trip, Kecskes – Pițigoi, Șimăndan. Au mai intrat Matenciuc – Pop, Gâdea, Vișan, Cin și Firca.
Antrenorul Cosmin Petruescu a fost mulțumit de echipa sa, deși a fost învinsă de niște juniori. „În primul rând, vreau să-i felicit pe copii pentru replica pe care ne-au dat-o. A fost cel mai bun joc al lor dintre cele pe care le-am disputat cu ei. Lăsând la o parte rezultatul, care are importanța lui, dar nu este primordial în astfel de jocuri, consider că a fost un test foarte util. Am oferit minute mai puține celor care au jucat în ultima etapă de campionat, mai multe celor care nu au evoluat sau au intrat pe parcurs la Bacău. Din punctul de vedere al efortului fizic, ne-am atins obiectivele pe care ni le-am dorit vizavi de parametri efortului. Poparadu, care vine după o accidentare, a bifat și el 30 de minute, Nu în ultimul rând, le-am dat minute și celor doi jucători recent transferați, Tiberiu Istrătescu și Călin Popescu. Sunt doi tineri de mare perspectivă și am rămas plăcut impresionat de atitudinea pe care au avut-o și de curajul cu care au intrat în joc. Chiar dacă a fost un meci de pregătire, au fost la primele minute pentru echipa noastră”, a punctat Petruescu.
Altfel, duminică, de la ora 19:30, ASU Poli joacă pe teren propriu, în etapa a 6-a, cu FC Argeș.
Călin Popescu, adus săptămâna aceasta la Politehnica
Săptămâna aceasta, ASU Politehnica a mai adus un tânăr jucător. Este vorba de Călin Popescu, mijlocaș defensiv care va împlini în noiembrie 17 ani.
Acesta a crescut la FC Brașov, acum desființată, pentru care a și debutat în Liga a 2-a în sezonul 2016/2017, fiind utilizat 14 minute într-un meci cu Academica Clinceni, la vârsta de 15 ani, 6 luni și 5 zile.
Articol scris de Anda DELIU
Foto: Druckeria