ASU Politehnica are un meci mai ușor săptămâna aceasta, după ce în primele două runde a prins două ehipe foarte în formă, Chindia Târgoviște și Energeticianul. Echipa suporterilor are 0 puncte, iar acum joacă acasă cu Luceafărul Oradea. Timișorenii speră să obțină primul succes.
Deși Luceafărul nu este recunoscută de mulți bihoreni ca echipa adeăvrată a Oradiei, Cosmin Petruescu o consideră echipă de tradiție. „Cred că va fi o partidă interesantă împotriva unei echipe cu prezență constantă la nivelul Ligii a II-a. Sunt de 7-8 ani consecutiv la același nivel, putem spune că sunt o echipă de tradiție dacă ne raportăm la fotbalul românesc. Va fi o partidă între două echipe cu stări de spirit asemănătoare, dacă ne uităm la clasament și la numărul de puncte din primele etape. Poate cu un ușor ascendent moral pentru echipa lor, ținând cont de punctul scos de ei la ultimul meci și rezultatul din meciul amical (n.r. Oradea s-a impus cu 5-0). Dar jucăm pe teren propriu și mi-aș dori ca la Timișoara nicio echipă care vine să nu fie considerată favorită. Cred că putem repeta evoluția bună din ultimele trei meciuri, două oficiale și un joc de verificare. Acum dorim să concretizăm această evoluție și să obținem cele 3 puncte”, a declarat tehnicianul.
Jucătorii știu că victoria e obligatorie
Și Bogdan Nicolescu a vorbit despre importanța acumulării punctelor pe măsură ce trec etapele. „La ce să ne așteptăm de la Luceafărul, am cu ei un amical. Sperăm să obținem prima victorie după două jocuri destul de bune, avem tot 0 puncte, iar echipa și staff-ul ne gândim să obținem acum cele 3 puncte în fața suporterilor. Meritam să obținem mai mult, am jucat destul de bine până acum. Liga a II-a este o competiție destul de complicată”, a precizat jucătorul.
Gelu Velici a fost mai tranșant și a spus că alb-violeții sunt obligați să câștige. „Ne așteptă un meci greu, dar jucăm acasă. E al treilea meci din acest început de campionat. Cu toții ne dorim 3 puncte. Cred că nu mai avem scuză dacă nu câștigăm. Ca atacant, e important să marchez, dar cred că mai importante sunt cele 3 puncte”, a spus atacantul.
Singurii acicdentați ai alb-violeților sunt Bîte și Poparadu. Luceafărul Oradea e pe locul 18, cu 1 punct, iar ASU e pe 19, cu 0. Meciul începe duminică la ora 18 pe Stadionul „Dan Păltinișanu” și nu va fi televizat.
Articol scris de Anda Deliu