FC Argeș a debutat în noua ediție de campionat cu o victorie, după ce, sâmbătă dimineață, s-a impus pe stadionul „Nicolae Dobrin”, cu 2-0 în confruntarea cu CS Balotești.
Piteștenii au deschis scorul încă din primul minut prin Andrei Panait, care a trimis cu capul, în plasă, o lovitură liberă executată perfect de Ionuț Năstăsie. După marcarea golului, tot alb-violeții au avut inițiativa, trupa lui Emil Săndoi fiind echipa care a dictat ritmul. Desprinderea pe tabelă s-a făcut cu 20 de minute înainte de pauză. Dănuț Șerbănică a trimis cu capul în plasă centrarea de manual a lui Năstăsie. Mijlocașul piteștean a avut și el șansa să-și treacă numele pe lista marcatorilor, însă șutul acestuia, din interiorul careului, s-a oprit în plasa laterală.
După revenirea de la cabine, FC Argeș a încercat să marcheze și golul al treilea. Cel mai aproape a fost fundașul central Grigore Turda, însă lovitura de cap a acestuia a trecut milimetric pe lângă poartă. Piteștenii s-au impus fără să forțeze prea mult și au știut să închidă jocul, lăsând foarte puține spații libere adversarului.
Săndoi: „Singurul meu regret este că nu am reușit să înscriem de mai multe ori „
La finalul meciului de ieri cu CS Balotești, antrenorul Emil Săndoi s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale, declarând apoi că singurul regret este că nu s-a obținut o victorie la un scor mai mare.
„În primul rând, vreau să-i felicit pe băieți pentru modul în care au abordat partida de astăzi, în condițiile unei temperaturi destul de ridicate. Atunci când este un debut într-o competiție, există de fiecare dată o nesiguranță, pentru că nu știi exact unde te afli. Jocurile amicale nu se compară cu cele oficiale. Este bine că am reușit să ne adjudecăm cele trei puncte puse în joc. Îmi pare rău că am mai avut destul de multe ocazii pe care le-am ratat. Cred că numai Năstăsie a avut vreo patru. Până la urmă este important că am reușit victoria. Nu am primit gol. Adversarul cred că a avut o singură oportunitate din fața porții, pe o poziționare greșită. Și jucătorii tineri au făcut o partidă bună. Nu au făcut greșeli individuale. Constat pe zi ce trece că în jocul lor există o maturitate chiar dacă sunt sub 21 de ani. Noi jucăm cu trei jucători sub 21 de ani, unul în poartă și doi fundași centrali. Au nevoie de încredere în continuare. Și ceilalți jucători s-au ridicat la nivelul întregii echipe. Singurul meu regret este că nu am reușit să înscriem de mai multe ori pentru că meritam o victorie și mai categorică. La nivelul gazonului este o căldură incredibilă. Cred că se vede și pe mine și eu nu am jucat. Au fost momente în care am conservat bine rezultatul. Nu ne-am mai asumat riscuri, ne-am poziționat bine în teren. Am încercat să mai înscriem pe contrele pe care le-am mai avut. Nu am mai reușit, dar cine știe, poate am păstrat golurile pentru meciurile următoare”, a concluzionat Săndoi.
„Nu poate nimeni să fie sigur de ceva în România. Nu știu, se schimbă o lege peste noapte”
Antrenorul Argeșului a vorbit încă o dată despre situația clubului, aceea de a nu putea promova la final de sezon din cauza formei sale juridice.
„Vom face tot posibilul să-i țin motivați pe jucători și vom încerca să acumulăm cât mai multe puncte. Să vedem pe unde ne situăm. Vom aștepta să vedem ce se va întâmpla. Nu poate nimeni să fie sigur de ceva în România. Nu știu, se schimbă o lege peste noapte. În fotbal e posibil orice. Cu sacrificiu, cu umilință în fiecare fază, indiferent cum te cheamă, acești jucători reprezintă culorile unei echipe de mare tradiție. Trebuie în fiecare partidă să ne dăruim total. Asta vreau din partea fiecărui jucător pe care îl avem, chiar dacă joacă 90 de minute sau intră pe parcurs și joacă doar câteva minute. Trebuie să tratăm cu maximă seriozitate orice duel, indiferent de ce minut este și de ce scor arată tabela. Asta încercăm să le transmitem jucătorilor și asta vom face în continuare. Sunt convins că avem în grupă băieți de mare caracter. Mizez pe caracterul lor că, indiferent de situația în care este acest club, vor face tot ce depinde de ei și de noi, să obținem cele mai bune rezultate. Toți jucătorii care sunt în lot sunt jucători de mare caracter”, a mai spus Emil Săndoi.
FC ARGEȘ – CS BALOTEȘTI 2-0
Andrei Panait 2′, Daniel Șerbănică 27′
Ureche – I. Șerban, Hreniuc, Turda, Vișa – Buleică (Nilă 73′), Andr. Panait, R. Costin (cpt.), Șerbănică – I. Năstăsie (D. Oancea 86′), Buhăescu (Tăbăcariu 84′)
Rezerve neutilizate: Oct. Popescu – Borțosu, , Gugu, , Tofan,
Antrenor: Emil Săndoi
Iordan – C-tin. Dedu, Flămânzeanu, Marciuc, M. Ghiță – Vas. Nicolae (C. Mihai 71′), N. Filip, C. Predescu, Gojnea – F. Paraschiv (Ov. Marin 46′), M. Neagu (Fl. Niculae 55′)
Rezerve neutilizate: Fulga – R. Mihai
Antrenor: Emil Ursu
Stadion: „Nicolae Dobrin” – Trivale (Pitești – Argeș); Arbitru: Sergiu Popa (Aiud); Asistenți: Doru Claudiu Lucaciu și Petrică Ionuț Cîmpeanu (ambii din Cluj-Napoca).
La capătul primei etape, FC Argeș se situează pe locul 3, în timp ce CS Balotești este pe ocul 18. În etapa următoare, piteștenii joacă sâmbătă, de la ora 15:30, la Târgu Jiu, cu Pandurii, în timp ce CS Balotești o întâlnește vineri, de la ora 18:00, acasă, pe Petrolul.
Articol scris de Marius DUINEA
Foto: fb FC Argeș