Mai puțin de două săptămâni a rămas până la startul noului sezon al Ligii 2, iar nou-promovata Aerostar Bacău pare să se omogenizeze din ce în ce mai bine. În weekentul trecut, sâmbătă, a susținut al patrulea meci amical al verii și a obținut și cea mai clară victorie. Echipa lui Cristian Popovici s-a impus cu 5-1 în fața Bucovinei Rădăuți, formație din Liga 3 pe care o învinsese cu câteva zile în urmă și pe terenul ei, cu 3-0.
În prima repriză, Cătălin Vraciu (18) a deschis scorul dintr-un penalty, iar Adrian Hurdubei (41) a majorat diferența cu puțin înainte de pauză. În partea secundă, Honea și-a înscris în propria poartă și a redus din diferență, însă Aerostar n-a acuzat golul și a mai punctat prin Andrei Pavel (72), Sorin Ichim (75) și Valentin Buhăcianu (84).
În ciuda succesului, al treilea consecutiv în amicale, antrenorul Popovici rămâne cu picioare și spune că elevii săi au trecut până acum doar de adversari din Liga 3. „Având în vedere că, exceptând primul amical, încheiat nedecis, 0-0, cu FC Botoșani, ne-am confruntat doar cu echipe de liga a treia, nu ne putem face o imagine foarte corectă a nivelului la care ne aflăm în comparație cu ceea ce înseamnă eșalonul secund. În mare, însă, suntem OK. Pozitiv este faptul că ne continuăm această idee de joc ofensiv. Astfel, pe lângă cele cinci goluri, am mai avut alte șase-șapte ocazii clare. La polul opus, mai avem de lucrat pe faza defensivă”, a concluzionat Cristian Popovici, citat de Deșteptarea.
Pentru meciul retur cu Bucovina, Popovici a început cu: Potcoavă – Mihălăchioae, Al. Ichim, Mihăeș, Chirilescu – Sahru, Chirilă, Fl. Ichim, Vraciu – Hurdubei, Buhăcianu. Pe parcurs au mai evoluat Hărăguță, S. Ichim, A. Florescu, Adăscăliței, Ardei și Zaharia. Au absenat din cauza accidentărilor Căinari, Roșca, D. Munteanu și Covășan.
Până acum, Aerostar a înregistrat următoarele rezultate în meciurile amicale: 0-0 cu FC Botoșani, 4-1 cu CSM Pașcani și 3-0 și 5-1 cu Bucovina Rădăuți.
Miercuri, de la ora 17:30, băcăuanii vor evolua în deplasare cu CSM Focșani, joi, de la ora 11:00, vor primi vizita Forestei Suceava, iar sâmbătă, de la 11.00, pe stadionul „Aerostar”, o să întâlnească din nou echipa din Focșani.
Foto: fb Aerostar Bacău