Formația pregătită de Adrian Falub a disputat, sâmbătă, pe terenul din Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, al doilea meci amical, după reunirea de vară a echipei. Dacă în primul test, clujenii s-au distrat cu FC Avrig (10-0), de această dată adversarul a fost unul mai apropiat de valoarea Universității.
Luceafărul Oradea a terminat și ea învinsă. A fost 2-0 pentru clujeni, într-un meci în care Marius Coman, atacantul adus de la CFR, și Doru Dumitrescu, mijlocașul împrumutat de la Viitorul, au semnat reușitele trupei lui Falub.
Față de primul joc amical, în echipa de start a „alb-negrilor” au survenit mai multe schimbări. U Cluj a început cu: Dinu – Căpușă, A. Cordoș, Kosnic, Taub – D. Dumitrescu, Kofi, G. Florescu – Oct. Ursu, Cr. Ene, Hațiegan. În partea a doua, Falub a schimbat mai mulți jucători și clujenii au intrat pe teren, în formula: Albuț – Takacs, Abrudan, A. Cordoș, Taub – Greu, G. Florescu, Micaș – Hordouan, M. Coman, Hațiegan.
Pentru Luceafărul au debutat fosrte mulți jucători noi, precum Daniel Lung, Marian Stoenac, Mitrică, Prejmăreanu, Gunie, Pârvu, Moroz, Moldovan, Ititescu, Sg. Pop, Ed. Oprea și Vitan.
Luceafărul a început cu: Bg. Miron – Toriște, D. Lung, Ludușan, Ban – Mitrică, Stoenac, Prejmăreanu, Al. Dulca – Gunie, Pârvu. În partea a doua au mai intrat: S. Moroz, Moldovan – Ititescu, Codoban, Sg. Pop, Ed. Oprea, R. Vitan.
Următoarele partide amicale ale Universității se vor disputa în cantonamentul din Italia, acolo unde ardelenii vor pleca pe 14 iulie.
Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN
Foto: Fb FC Universitatea Cluj