Petrolul a realizat opt transferuri în această vară, după obținerea promovării în Liga 2, însă nu se oprește aici. În aceste zile, antrenorul Leo Grozavu va testa încă un jucător, un albanezo-german care evoluează în banda stângă, atât ca mijlocaș, cât și ca fundaș. La finalul săptămânii se decide lotul pe care echipa ploieșteană îl ia în cantonamentul din Slovenia.
La antrenamentul de astăzi a participat și Mergim Niziri (25 de ani), un fotbalist născut la Goppingen (Germania) și care are dublă cetățenie, germană și albaneză. Nu e prima dată când vine în România, fiindcă în prima parte a sezonului 2015-2016 a evoluat la FC Botoșani, în cinci meciuri.
Niziri a jucat ultima dată la SSV Ulm 1846 (echipă din Liga a 4-a din Germania), iar în cariera sa a mai trecut pe la VfR Aalen, Nuremberg II, Seligenporten, KSV Baunatal, FC Prishtina (Kosovo) și FC Kamza (Albania).
În privința sa, dar și a lotulului Petrolului, Leo Grozavu se va decide cel târziu sâmbătă, atunci când echipa ploieșteană are programat, de la ora 11:00, la stadionul din Strejnic, un amical cu viitoarea colegă de campionat CS Balotești. De la începutul săptămânii următoare, „lupii” pleacă într-un cantonament în Slovenia, acolo unde, în perioada 09 – 21 iulie, vor disputat și patru jocuri de verificare, cu FK Sloga Simin Han (Bosnia, primul eșalon), HNK Gorica (Croația, primul eșalon), Lokomotiva Zagreb (Croația, primul eșalon) și un adversar ce urmează să fie desemnat.
Antrenor cu portari nou
În altă ordine de idei, începând de astăzi, din stafful tehnic al lui Leo Grozavu face parte și antrenorul cu portari Vasile Șleam. Acesta a pregătit ultima dată portarii de la ASU Poli.
„Vasile Șleam completează staff-ul tehnic
Petroliștii au, din această vară, un nou antrenor pentru portari, Vasile Șleam completând, astfel, staff-ul tehnic al lui Leo Grozavu. În vârstă de 51 de ani, Vasile Șleam s-a ocupat, în prima parte a sezonului trecut, de pregătirea portarilor divizionarei secunde ASU Poli Timișoara, iar de-a lungul carierei a mai activat la o serie de cluburi din Baia Mare, Ocna Șugatag sau Satu Mare.
Bun venit, Vasile Șleam!”, a anunțat Petrolul pe site-ul oficial.