Cea mai bine clasată echipă ilfoveană din ultimele două ediții ale Ligii 2 mai are câteva zile de pauză până să-și reia pregătirea pentru noul sezon. CS Afumați, ocupanta locului 5 în sezonul recent încheiat, se reunește marți, 3 iulie, și va merge pe continuitate în noul campionat.
Antrenorul Vasile Neagu, care va încheiat între timp și cursurile pentru a primit licența Pro, spune că mai are câteva detalii de pus la punct pentru a stabili programul pregătirii noului sezon. Cât despre transferuri, acesta se ferește să numească jucătorii cu care a purtat negocieri, pentru a nu-i fura alte echipe.
„Mai sunt de pus la punct câteva detalii legate de lista achizițiilor și locul cantonamentului centralizat. În linii mari totul este așezat. Încă deliberăm despre locul unde vom face pregătirea centralizată. Capitolul achiziții este conturat, dar vom face anunțurile clare doar în momentul în care transferurile vor fi perfectate la FRF”, a spus Neagu pentru IlfovSport.