ACS Poli a dat o adevărată lovitură de imagine în această dimineață. Cu toate că aproape nimeni nu-i mai dădea speranțe de supraviețuire după retrogradarea în Liga 2, având în vedere că echipa favorită a primarului Nicolae Robu are probleme financiare, are datorii la ANAF, nu mai poate primi finanțare de la autoritățile locale, iar banii din drepturile TV se vor diminua considerabil. Formația timișoreană l-a pus antrenor principal pe componentul Generației de aur Ionel Ganea (44 de ani).
La patru zile după ce s-a despărțit de Adrian Neaga, ACS Poli l-a numit antrenor pe Ionel Ganea, cel care ultima dată a antrenat-o în 2017 pe ASA Târgu Mureș, echipă alături de care a retrogradat în Liga 2, dar apoi nu a mai continua pe bancă. Fostul atacant revine astfel în campionatul eșalonului secund, unde a mai pregătit-o timp de o jumătate de sezon pe Dunărea Călărași, în 2016.
Ganea, care a semnat pe doi ani și are ca obiectiv imediat promovarea, a fost prezentat oficial în această dimineață la ACS Poli Timișoara de către președintele Radu Birlică. Acesta îi va avea secund pe Norbert Niță, iar ca antrenor cu portarii se va baza pe serviciile lui Călin Frunză.
Echipa timișoreană care a retrogradat în Liga 2 a anunțat și perioada în care va face cantonamentul de vară, între 10 și 20 iulie, însă locația rămâne secretă, pentru că nici șefii echipei însă nu s-au hătărât la ea.
„Bun venit, Ionel Ganea!
Noul antrenor principal al echipei noastre este Ionel Ganea! El va fi ajutat de Norbert Niță (secund) și Călin Frunză (antrenor cu portarii).
Prezentarea noului staff va avea loc pe 25 iunie, odată cu reunirea lotului. Cantonamentul se va derula între 10 și 20 iulie”, se arată pe pagina de facebook a celor de la ACS Poli Timișoara.
Ionel Ganea a mai antrenat echipele Dinamo II, Rapid Ghidighici (Moldova), Universitatea Cluj, Rapid, Dunărea Călărași, FC Voluntari și ASA Târgu Mureș, dar a fost și „secund” la Dinamo.
La Timișoara l-a strâns de gât pe arbitrul Mudura
Ganea nu e străin de fotbalul timișorean. În sezonul 2007-2008 a jucat în 18 meciuri pentru Poli Timișoara lui Marian Iancu, pentru care a și marcat trei goluri. Însă, la unul dintre primele sale jocuri în alb-violet, disputa cu fosta sa echipă, Rapid, și-a ieșit din minți la o fază litigioasă și l-a strâns de gât pe arbitrul asistent Dorin Mudura. Ganea a primit inițial o suspendare de 22 de etape, care apoi a fost redusă la 16 etape.
Ca antrenor, Ionel Ganea a promovat-o pe Dunărea Călărași din Liga 3 în Liga 2 și cât a pregătit-o în liga 2 a lăsat-o pe podiumul clasamentului. Oferta din Liga 1 de la FC Voluntari l-a făcut apoi să lase în pauza de iarnă Dunărea.