ASU Poli Timișoara are de făcut, în acest weekend, o ultimă deplasare în acest sezon, una scurtă, până la Sânmartin, deoarece pe următoarea nu o va mai face, fiindcă în antepenultima etapă ar fi jucat cu ASA Târgu Mureș, retrasă în iarnă. Pentru partida de pe terenul celor de la Luceafărul Oradea, care are loc duminică, de la ora 11:00, bănățenii resimt o stare de oboseală, dar au și noi probleme medicale.
După un sezon destul de lung, antrenorul Antonio Foale spune că elevii săi resimt oboseala, atât fizic, cât și psihic. „Meciul cu Luceafărul îl văd destul de greu, dintr-un motiv foarte simplu: e final de campionat. În această perioadă, intervine oboseala fizică și psihică și de aceea spun că va fi un joc dificil. Dar noi vom merge la Sânmartin să ne jucăm șansa. Venim după o victorie meritată, în meciul cu Foresta, venită pe fondul unui joc bun și sper ca și duminică să reușim o prestație cât mai bună. Iar dacă se poate, bineînțeles, să ne întoarcem acasă cu toate cele trei puncte”, a declarat tehnicianul.
Krausz, o nouă victimă pe frontul accidentaților
ASU Poli nu va putea deplasa însă cea mai bună echipă, un lucru care s-a întâmplat și în precedentele două jocuri. Pe lângă probleme medicale ale lui Predescu sau Ignea, alt mijlocaș nu va putea evolua. Raul Krausz are probleme la metatarsiene.
„Nu pot spune prea multe despre echipa adversă și nici nu mă pot ghida după rezultatele lor din ultima perioadă, pentru că fiecare meci de diferit în felul său. Cert este că Luceafărul e o echipă valoroasă, cu jucători care au și experiența Ligii 1. E un adversar pe care ne va fi greu să îl depășim, însă nu și imposibil. Pe lângă mai vechii accidentați, a mai «căzut» și Krausz. După jocul de miercuri, a avut un traumatism pe metatarsiene, unde a avut o operație mai veche”, a adăugat Foale.
Înaintea desfășurării etapei a 36-a, Politehnica e pe locul 7, cu 51 de puncte, în timp ce Luceafărul se află pe locul 13, cu 44 de puncte.
Articol scris de Anda DELIU
Foto: Leczki JOZSI (Mediafax foto)