ASU Politehnica va face cu autocarul cea mai lungă deplasare din acest sezon al Ligii 2, spre Uricani, pentru jocul cu Știința Miroslava din etapa a 34-a. Timișorenii pleacă de joi, dar fără Antonio Foale, care are programat un control de rutină după operația de cataractă. De asemenea, alb-violeții au și trei jucători suspendați.
Nu au drept de joc la acest meci contra echipei aflate pe loc retrogradabil portarul Cosmin Dur-Bozoancă, Ioan Mera și Ionuț Coadă. Iulian Prodana va conduce din nou echipa, așa cum a făcut-o și în deplasarea de la Călărași.
„Chiar dacă ne uităm la poziția din clasament a celor de la Miroslava, au pierdut ultimele meciuri la limită. În tur a fost un meci greu, câștigat cu golul lui Sorescu. Sunt o echipă închegată, au jucători deosebiți, pragmatici, Chindriș, Milea, încearcă să surprindă pe faza de contraatac. Pentru noi obiectivul sunt cele trei puncte, dar și promovarea juniorilor. Terenul lor este mai redus, și în lungime, și lățime, dar ne-am luat toate marjele”, a declarat Prodana.
Antrenorul i-a lăudat pe moldoveni că au mutat meciul la ora 13:00, ca suporterii bănățeni să poată ajunge cu trenul. „Cred că va fi o atmosferă plăcută, cu susținătorii ambelor echipe, avem toată stima pentru că au acceptat modificarea orei”, a mai spus Prodana.
Bogdan Dascălu va debuta între buturi
La acest meci, titular în poartă va fi Bogdan Dascălu. Portarul adus în iarnă de la Satu Mare nu a apucat să apere până acum în meciurile oficiale. „Va fi un meci dificil după părerea mea. Miroslava este o echipă care dacă nu câștigă, din punctul meu de vedere are probleme mari. Va fi un meci dificil, ne așteaptă un teren care nu se prezintă în condiții tocmai bune. Sper să aducem cele trei puncte și să facem un meci bun”, a punctat portarul.
Vasile Nicolae spune că ASU Poli nu vrea pași greșiți, pentru a nu pierde locul 7. „Mergem să luăm toate cele trei puncte. Nu vrem să avem surprize, noi vrem să ne menținem cât mai sus. Mergem la Miroslava să câștigăm. Ei trag foarte mult să se salveze, sunt o echipă bătăioasă”, a declarat „Ciubuc”.
ASU Poli e pe locul 7 cu 51 de puncte. Miroslava are emoții, deoarece e pe locul 17, retrogradabil, cu 31 de puncte. Meciul începe sâmbătă, de la ora 13:00.
Articol scris de Anda DELIU
Foto: Leczki JOZSI (Mediafax foto)