Antrenorul Științei Miroslava, Adrian Kerezsy, a declarat că echipa sa nu merita să piardă meciul cu UTA (scor 1-2) și a încercat să găsească explicații pentru ratările incredibile ale elevilor săi.
„Sunt total dezamăgit de rezultat. Nu meritam sub nicio formă să pierdem acest meci, în condițiile în care am făcut un joc bun și am ratat foarte multe ocazii clare, între care și un penalty. Fotbalul este nedrept uneori și te judecă atunci când nu dai gol. Din păcate, nu am reușit să profităm de faptul că nici celelalte echipe care sunt cu noi în luptă directă pentru menținerea în liga a doua nu au reușit rezultate bune. Nu știu ce se întâmplă cu jucătorii, probabil nu pot juca sub presiune. Asta îi face să greșească, să nu se concentreze la finalizare și să nu aleagă cele mai bune soluții. Ce mai e de zis când ratezi trei din cele patru penalty-uri pe care le-am primit în trei meciuri… Până la urmă este vorba și despre valoarea jucătorilor dacă nu reușesc să înscrie nici din penalty”, a declarat Adrian Kerezsy.
Kerezsy crede că echipa sa păstrează în continuare șanse de a se salva de la retrogradare, doar dacă va învinge în etapa viitoare, la Pandurii. „Șansele rămân intacte, chiar dacă am coborât o poziție în clasament. Urmează un meci decisiv cu Pandurii, în deplasare, acolo unde trebuie neapărat să câștigăm. Nici un egal nu ne mai ajută acum. Cine câștigă acel meci, cred că se va salva”, a punctat Kerezsy.
După 32 de etape desfășurate în Liga 2, Știința Miroslava ocupă locul 17, cu 31 de puncte, fiind la trei puncte în spatele echipelor Metaloglobus și Dacia Unirea, care sunt pe poziții ce asigură menținerea.
Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚