Situație fără precedent în derby-ul dintre UTA și ASU Poli, terminat după 60 de minute, când bănățenii au retras echipa de pe teren. Clubul arădean nu le-a permis ultrașilor alb-violeți să intre în număr mai mare de 70 pe stadionul din Șiria, iar, atunci, au rămas cu toții afară, la fel ca și galeria utistă. Fanii viola sunt deciși să nu lase lucrurile așa și să dea uitării umilința trăită în fața marii rivale.
UTA s-a prevalat de ceea ce cere regulamentul, că un club e obligat să dea fanilor oaspeți minimum 5% din numărul biletelor vândute pentru un meci. În cazul concret al arenei „Otto Greffner” din Șiria, era vorba de 70 de locuri grupate și alte 10 pentru oficialii clubului Politehnica care nu sunt trecuți pe foaia de joc. Situația a degenerat oricum și cu cei zece, huiduiți de spectatori și care au trebuit să părăsească tribuna principală din acest motiv. Codru Grădinariu, de la UTA, a fost ironic cu fanii ce conduc clubul timișorean și le-a spus că au mers cu eșarfe, ca începătorii.
ASU Poli venise cu o galerie de circa 300 de suporteri la Șiria, toți cu bilete achiziționate de la casa de bilete din Arad.
Alb-violeții se simt „trași în piept” de utiști
Timișorenii din galerie, care nu au putut vedea meciul, au mers până la Șiria cu trenul. Jandarmeria, mai concret, gruparea mobilă din Timișoara, nu le-a permis să ajungă la stadion, ci i-a ținut la câteva străzi depărtarea. Au fost și unele mici „ciocniri” fani-jandarmi, iar, până la urmă, galeria arădeană a rămas și ea în afara stadionului, din solidaritate.
Poliștii au cerut ca echipa să iasă de pe teren în minutul 60, lucru care s-a și întâmplat, tot pentru a atrage atenția că fotbalul este pentru suporteri.
Fanii timișoreni sunt deciși acum să dea în judecată clubul UTA, deoarece au cumpărat pachete de trei bilete pentru a vedea meciul cu Poli și nu au putut ajunge pe stadion. Rămâne de văzut dacă aceștia vor acționa în instanță individual „Bătrâna Doamnă” sau prin Asociația Suporterilor Druckeria.
Cât privește soarta meciului cu UTA, ASU Poli va pierde jocul la „masa verde”, cu 3-0, iar pentru că s-a retras de pe teren va fi penalizată cu trei puncte și va fi amendată.
Articol scris de Anda DELIU
Foto: Sebastian TĂ‚TARU (Mediafax foto)