Victoria surprinzătoare din deplasarea de la Pitești, 2-0 cu FC Argeș, produsă în cadrul etapei intermediare de la mijlocul acestei săptămâni, a venit cum nu se poate mai bine pentru gruparea suceveană, care luptă din greu pentru menținerea în eșalonul secund.
Sucevenii au primit, așadar, un balon mare cu oxigen în perspectiva meciurilor dificile care urmează, primul dintre ele fiind programat tot în zona Argeșului, sâmbătă, cu începere de la ora 11:00, la CS Mioveni. De altfel, delegația suceveană și-a stabilit cartierul general în localitatea devenită cunoscută pe plan internațional datorită uzinelor Dacia încă de marți seară, întoarcerea acasă urmând să aibă loc după meciul de campionat din etapa a 27-a.
Antrenorul Florentin Petre a profitat de acest lucru pentru a o vedea pe viu pe viitoarea adversară în jocul de campionat de miercuri seară, cu UTA, încheiat cu scorul de 1-1, partidă în care gazdele de la Mioveni au irosit și o lovitură de la 11 metri.
Referitor la confruntarea de sâmbătă, principala grijă a tehnicianul Forestei este legată de absența portarului Răzvan Began, cel mai bun jucător al grupării sucevene în meciul cu FC Argeș, care este suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. În aceste condiții, „galben-verzii” vor trebui să se bazeze pe serviciile rezervei Sebastian Bîlbă, în vârstă de doar 18 ani.
„Sunt foarte fericit de rezultat, de atitudinea băieților mei. După meciul de sâmbăta trecută, pe un teren foarte greu, mult mai rău decât ăsta, am dat dovadă și de o calitate de oameni exemplară. Sincer să fiu, am avut și noroc. Am întâlnit un adversar foarte bine pregătit din toate punctele de vedere. Și-au creat numeroase ocazii, dar fotbalul se joacă până la urmă pe goluri și nu pe ocazii. Am luat trei puncte, foarte, foarte importante pentru economia clasamentului. Pentru noi, orice punct luat contează enorm. Și noi am ratat foarte mult la meciul din etapa trecută cu Academica Clinceni. Am avut ocazii mari de gol, iar două dintre ele de singur cu portarul. Nu am înscris și am pierdut. M-am simțit foarte nefericit, pentru că am primit gol în minutul 90, pe un fond de joc foarte bun. Ă‚sta este fotbalul. Este frumos și de aceea este regele sporturilor. Pentru unii creează o nefericire, iar pentru alții, fericire”, a spus Florentin Petre la finalul meciului de la Pitești.
Meciul CS Mioveni – Foresta Suceava e programat să se dispute sâmbătă, de la ora 11:00, pe stadionul Orășenesc din Mioveni. Argeșenii sunt pe locul 9, cu 32 de puncte, iar sucevenii sunt pe 16, primul retrogradabil, cu 27 de puncte.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU