O zi a mai rămas până când clubul gorjean Pandurii se prezintă la tribunal pentru un nou termen de judecată în procesul în care i se solicită falimentul. Miercuri, pe 14 martie, echipa din Liga 2 află dacă își poate continua activitatea sau pune stop. Părerile conducătorilor formației din Târgu Jiu sunt împărțite, demonstrând încă o dată de ce Pandurii nu reușește să își revină din punct de vedere financiar.
„E un caz atipic. N-am mai întâlnit un caz în care o firmă să funcționeze împotriva voinței asociaților. Ce se întâmpla mai departe, va decide instanța. Clubul poate continua activitatea fără niciun sprijin de la asociați? Activitatea sportivă nu se poate autofinanța în aceste situații. Niciunde în lume. Nu numai la Târgu Jiu. Dacă nu există sprijin de niciunde, el nu se poate autofinanța”, a explicat, la Radio Infinit, citat de pandurul.ro, Emanoil Ciobanu, administratorul judiciar al clubului Pandurii.
În schimb, administratorul special Marin Golea le cere asociaților clubului, care nu au mai sprijinit echipa cu bani de mai bine de un an, să se retragă din Adunarea Generală a Acționarilor pentru a le face loc altor investitori care vor să ajute Pandurii. „Situația este precară. Dacă nu avem contribuția membrilor asociați, va fi foarte greu să continuăm activitatea din vară. Falimentul, chiar dacă va fi declarat, vom contesta, dar trebuie să avem o susținere financiară. Dacă dumnealor nu vor să continue, vom găsi soluții. Avem solicitări, dar să se retragă dumnealor. Nimeni nu vrea să intervină atâta timp cât clubul încă mai are legături cu statul”, a spus Marin Golea.
În acest moment, Pandurii supraviețuiește datorită împrumuturilor și sponsorizărilor, spune Marin Golea. Acesta își pune toată încrederea în câștigarea unor litigii contra unor foști jucători pentru a face rost de bani. „Sperăm ca pe 28, mai avem un litigiu cu Voiculeț. Mai avem de primit în jur de 300 de mii de lei. Mai avem de primit 30 de mii de lei dintr-un alt litigiu cu o fostă avocată. Am făcut rost de bani din sponsorizări și împrumuturi pentru a continua activitatea”, a mai comentat Golea.
Antrenorul Adrian Bogoi nu poate nega situația financiară grea de la Pandurii, dar nu crede că se va ajunge la faliment. „Sunt optimist, cred că activitatea va continua mult timp de aici încolo. Pandurii este un brand. Unii jucători ar trebui să știe că le crește cota pentru că joacă la Pandurii. Cei tineri ar trebui să știe asta, o să vedeți jucători tineri de la Pandurii la loturile naționale”, a spus Bogoi, săptămâna trecută, la Accent TV.
Pe plan sportiv, Pandurii a început bine anul 2018. Gruparea gorjeană a câștigat ambele meciuri avute până acum pe teren propriu, 1-0 cu Metaloglobus București și 2-1 cu CS Mioveni, rezultate pe care nu le-a reușit deloc la Motru în toată prima parte a sezonului.
Cu cele șase puncte acumulate în acest an, Pandurii a acumulat 24 de puncte și a urcat deasupra locurilor retrogradabile, pe 14, însă e la egalitate cu Metaloglobus și Foresta, aceasta din urmă fiind pe primul loc care duce în Liga 3. Duminică, de la ora 12:00, gorjenii joacă la Sibiu, cu FC Hermannstadt.