La finalul meciului de sâmbătă câștigat in extremis de Foresta Suceava, 1-0 cu Dacia Unirea Brăila, cu golul lui Marius Matei din prelungiri, antrenorul Forestei, Florentin Petre, a ținut să-și felicite elevii pentru felul în care au luptat în teren până la fluierul final și pentru că au crezut în victorie până la capăt.
„Atitudinea jucătorilor m-a bucurat foarte mult, într-un joc în care s-a văzut toată munca depusă până acum. Am reușit să-i motivez și să-i aduc la un nivel de pregătire foarte bun, asta ținând cont că doar ieri am apucat să ne antrenăm pe iarbă, pe un teren înghețat. Mi-a plăcut cum s-a descurcat echipa în acest meci și cred că Dumnezeu a fost astăzi cu noi. Adversarii au avut o atitudine bună, au avut două bare, dar până la urmă fotbalul este pe puncte și sunt foarte fericit c-au rămas la noi”, a explicat Florentin Petre.
Antrenorul sucevenilor s-a bucurat foarte tare la golul lui Marius Matei și a explicat faza din care Foresta a marcat sub formă de glumă.
„M-am bucurat mult la gol, mai ales că i-am spus lui Mateo (n.r. – Marius Matei) că va marca astăzi. Glumind, mă bucur că Cerlincă era foarte obosit și a rămas perfect la mijlocul terenului. Chiar el a spus c-a dat pasa pe culoar, deoarece nu mai putea să continue să facă posesie. Mai avem mult de muncă și urmează să ne pregătim pentru etapa viitoare, când vom avea un meci foarte greu la Pitești, dar chiar și așa vom merge să-l câștigăm”, a adăugat Petre.
Tehnicianul forestierilor a mai spus că zilele următoare așteaptă să vadă dacă va reveni Diallo, mai ales că are nevoie de un fundaș central-dreapta, iar francezul l-a încântat prin profesionalismul și caracterul de care a dat dovadă la finalul anului.
După victoria din weekend, Foresta a scăpat de locul retrogradabil și a urcat pe poziția a 15-a, prima de deasupra zonei roșii. La finalul săptămânii, Foresta ar trebui să joace la Pitești, cu FC Argeș, însă etapa ar putea fi amânată din cauza vremii potrivnice.
Articol scris de Marius SUIU (Monitorul de Suceava)
Foto: fb Foresta Suceava