Oficialii Forestei au anunțat că meciul amical cu Aerostar Bacău, care ar fi trebuit să aibă loc astăzi, pe terenul sintetic de la Liceul cu Program Sportiv, a fost anulat din cauza căderilor de zăpadă, care au făcut suprafața de joc impracticabilă.
În condițiile în care jocul test de săptămâna trecută, împotriva Bucovinei Rădăuți, a fost contramandat din același motiv, gruparea suceveană rămâne cu doar două partide de pregătire susținute în intersezon, un succes fără dubii, 11-0 cu gruparea de Liga a 3-a Sănătatea Darabani, și o înfrângere fără drept de apel, 0-5 cu colega Știința Miroslava.
De altfel, din cauza timpului nefavorabil, întreg programul de pregătire gândit de antrenorul Florentin Petre pentru ultimele două săptămâni a fost dat peste cap, majoritatea antrenamentelor echipei desfășurându-se într-un balon de mici dimensiuni.
Ca urmare acestei situații, conducerea Forestei intenționează să propună amânarea cu cel puțin o săptămână a startului sezonului de primăvară al eșalonului secund.
Conform programării inițiale, prima etapă din 2018 ar trebui să aibă loc pe data de 24 februarie, Foresta urmând să întâlnească pe teren propriu gruparea Dacia Unirea Brăila.
După disputarea a 21 de runde, gruparea suceveană ocupă locul 17 în clasament, unul retrogradabil.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU
Foto: Monitorul de Suceava