După ce marți a pierdut surprinzător amicalul cu echipa de Liga 4 AS SR Brașov, scor 0-1, cu un gol încasat de la Emanuel Popa în minutul 39, la o zi distanță, CS Afumați și-a luat revanșa cu AFC Hărman, ocupanda locului 8 în Seria 1 a Ligii 3.
Ilfovenii de pe locul 4 în Liga 2, antrenați de Vasile Neagu, s-au impus în testul desfășurat tot pe terenul sintetic de la Cheile Grădiștei cu 2-0 (1-0), prin golurile marcate de Mugurel Dedu și Răzvan Onea. Primul gol al Afumațiului, marcat de Dedu, a venit după o degajare lungă a portarului Andrei Marinescu!
CS Afumați a început meciul cu jucătorii: Marinescu – Onea, Buzea, Patriche, Perju – Rz. Avram, Vas. Olariu, Vl. Tudorache, Șt. Vasile – Mitu, Buduroi. Pe parcursul jocului au intrat pe teren și restul jucătorilor aflați în lot.
AFC Hărman: Căucă – Moldovan, Forika, Merdariu, Rotaru – Moraru, Roșu – Mitrică, Prejmerean, Buga – Paraschiv. Au mai jucat: Tănase – Rîșteiu, Turdean, Neagoe, Plumb, Cortan, Răchișan, Mîndru, Pavel și Magopeț.
În cantonamentul de la Cheile Grădiștei, CS Afumați a câștigat cu 6-0 meciul cu Olimpic Zărnești, a pierdut cu 0-1 cu AS SR Brașov și a trecut cu 2-0 de AFC Hărman. În ultimul test din acest stagiu o va întâlni pe Olimpic Cetate Râșnov, din Liga 3.
De partea cealaltă, AFC Hărman, antrenată de Ioan Naghi, are programat următorul amical sâmbătă, pe teren propriu, cu Abatorul Slobozia (L4).
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)