Patru noutăți la reunirea Științei Miroslava, dintre care trei vin de la echipe de Liga 1. Adrian Kerezsy a avut 28 de jucători la primul antrenament

Divizionara secundă Știința Miroslava s-a reunit, ieri, la baza sportivă de la Uricani, cu un lot de 28 de jucători. La primul antrenament al anului, antrenorii Adrian Kerezsy și Liviu Petrache au avut patru jucători noi față de lotul cu care s-a încheiat prima parte a sezonului, dar și mai mulți juniori ce urmează să fie testați.

Noutățile de la reunire sunt portarul Ștefan Târnovanu (CSM Poli Iași), stoperul Andu Moisi (CSM Poli Iași), mijlocașul Sandu Iovu (Sepsi OSK Sfântu Gheorghe) și atacantul Cosmin Țapu (CSM Roman).

Târnovanu și Moisi ar putea evolua sub formă de împrumut la Știința, până în vară, în timp ce Iovu și Țapu sunt doriți definitiv la Miroslava și își vor negocia contractele în zilele următoare.

„Pe lângă jucătorii cu care am încheiat anul 2017, la reunire i-am avut pe Moisi, Târnovanu, Țapu și Iovu, jucători pe care mi-i doresc în lot. De asemenea, am avut la primul antrenament al anului mai mulți juniori pe care îi voi urmări în perioada următoare. Moisi și Târnovanu vor fi împrumutați de la CSM Poli, în timp ce Iovu și Țapu vor negocia cu conducerea clubului. Sper să ajungem la un acord cu ei și să-i transferăm, pentru că vor aduce un plus în echipă. Lotul pentru cantonamentul de la Tărlungeni îl voi anunța până pe data de 20 ianuarie”, a declarat antrenorul principal Adrian Kerezsy.

Lotul prezent la reunire: Turiță, Țintea, Târnovanu (CSM Poli Iași) – portari, Ambrosie, Cerneuțanu, Tăcuțanu, Bucur, Agrigoroaei, Cărăruș, Izmană, Căruță, Săvoaia, Asăvoaei, Sandu, Corban, Nemțanu, Viorică, Buhăcianu, Marin, Moisi (CSM Poli Iași), Țapu (CSM Roman), Iovu (Sepsi OSK) – jucători de câmp.

Pe lângă cei 22 de jucători, la reunire s-au mai prezentat și șase juniori pe care antrenorul Adrian Kerezsy dorește să-i testeze în următoarele zile.

Față de lotul cu care s-a încheiat anul, au lipsit Alexandru Taciuc (transferat la CSM Poli Iași), Andrei Chindriș și Horia Crișan, ultimii doi fiind învoiți de antrenorul Kerezsy.

Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚

Pe aceeași temă