Au apărut informații din dosarul conflictului dintre Andu Moisi (23 de ani), fundașul echipei Aerostar Bacău, și fosta sa iubită, Oana Hritulesc, în urma căruia jucătorul de fotbal a fost reținut pentru 24 de ore, este cercetat pentru infracțiunile de lipsire de libertate și distrugere și se află sub control judiciar pentru 60 de zile.
Fosta iubită a lui Moisi l-a acuzat pe jucătorul de fotbal că ar fi terorizat-o în ultima perioadă, cea în care competițiile sportive au fost suspendate din cauza pandemiei de COVID-19. În cererea de emitere a unui ordin de protecţie împotriva lui Moisi, fata a arătat că a avut o relaţie cu jucătorul până în 2019. Cei doi s-au despărţit şi, susţine tânăra, din acel moment fotbalistul ar fi căutat-o de mai multe ori pentru a-şi cere iertare, promiţându-i că se va îndrepta, anunță Ziarul de Iași.
„În perioada stării de urgenţă am început să vorbesc cu pârâtul mai mult şi am acceptat să ne mai vedem, însă doar ca amici şi nu pentru a relua relaţia de concubinaj. Astfel, pârâtul, la diferite intervale de timp, mă vizita la domiciliul meu”, a precizat tânăra în cererea făcută către magistrați, care au decis să emită un ordin de protecție pe o perioadă de 6 luni, hotărârea nefiind însă definitivă. În acest ordin, lui Moisi i se interzice dreptul de a se apropia la mai mult de 150 de metri de fosta sa iubită sau de a lua legătura cu ea, direct sau indirect.
În aceeași cerere, tânăra susține că în data de 5 iunie a mers cu Moisi la un grătar, alături de prietenii acestuia. După ce a consumat alcool, sportivul ar fi devenit violent cu ea şi ar fi lovit-o cu palmele peste faţă. După ce a umilit-o de faţă cu amicii săi, fata a plecat cu taxiul acasă, fiind însă urmată de agresor. În apartamentul fetei, fotbalistul i-a distrus laptopul şi un telefon mobil.
„M-a lovit din nou, m-a dezbrăcat cu forţa şi m-a târât prin casă, în timp ce îmi adresa injurii şi mă lovea. Nu voia să îmi dea drumul, iar eu plângeam şi ţipam foarte tare, astfel încât vecinii au fost cei care au apelat serviciul 112, în toiul nopţii”, a mai spus tânăra.
La dosar au fost depuse şi mai multe mesaje telefonice pe care Oana Hritulesc le-a primit de la Andu Moisi. Unele dintre ele sunt încă din luna mai, scrie Ziarul de Iași.
„Eşti proastă? Scot uşa, proasto! Ieşi şi vorbeşte cu mine, nu fă ca cu curvele. De ce nu ai tupeu să răspunzi? Duce-te-ai la Poliţie”, e doar unul dintre mesajele trimise de fotbalist către fosta sa iubită.
Bineînțeles, avocatul lui Moisi contestă toate aceste acuzații. „Clientul meu nu se face vinovat de săvârşirea faptelor descrise în plângerea penală, a fost de acord cu emiterea ordinului, speră să îşi rezove cât mai repede aceste probleme şi să îşi axeze toată atenţia pe cariera sa!”, a declarat avocatul Cristian Curcă.
Andu Moisi este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și distrugere după ce fosta sa iubită i-a făcut plângere la poliție în data de 10 iulie, după un conflict pe care l-au avut în 5 iulie. Polițiștii l-au ridicat pe fotbalist în data de 18 iunie, când l-au dus la Judecătoria Iaşi cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cererea a fost respinsă, însă Moisi va fi sub control judiciar pentru 60 de zile, perioadă în care trebuie să respecte mai multe obligații, printre care: să se prezinte la poliție sau judecătorie ori de câte ori este chemat, să informeze dacă își schimbă locuița, să nu părăsească limita teritorială a județului Iași, să nu se apropie la o distanță mai mică de 50 de metri de fosta a iubită sau să vorbească cu aceasta direct sau indirect.
Între timp, fosta iubită a lui Moisi, a obținut și ordin de protecție împotriva fotbalistului.
În cariera sa de fotbalist, Andu Moisi a evoluat pentru Poli Iași, club la care s-a format, FC Caransebeș, Bucovina Pojorâta, Știința Miroslava, Național Sebiș, Bradul Borca, Ozana Târgu Neamț, iar la începutul acestui an a semnat cu Aerostar Bacău, echipă declarată nou-promovată în Liga 2.
https://liga2.prosport.ro/liga-3/andu-moisi-fundasul-echipei-aerostar-bacau-arestat-pentru-24-de-ore-si-acuzat-de-distrugere-si-lipsire-de-libertate-dupa-un-conflict-cu-fosta-iubita-19136182
https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/sentinta-primita-de-andu-moisi-fotbalistul-care-a-fost-retinut-24-de-ore-dupa-ce-si-a-privat-fosta-iubita-de-libertate-jucatorul-a-scapat-de-arestul-preventiv-de-la-contractul-cu-aerostar-isi-poate-19136261