După ce au început pregătirea din această săptămână, pentru meciul de miercuri cu Academica Clinceni, sub comanda lui Gheorghe Mihali, jucătorii echipei CS Mioveni s-au trezit seara că nu mai au antrenor. Luni, conducerea clubului argeșean a decis să renunțe la serviciile lui Mihali după ce în ultimele două etape nu s-a luat niciun punct, asta cu toate că în precedentele patru jocuri din campionat se înregistraseră două victorii și două egaluri.
Decizia demiterii lui Mihali l-a surprins pe antrenor, care le-a adresat apoi câteva întrebări retorice conducătorilor. Până la rezilierii contractului cu Mihali, CS Mioveni nu își poate numi un nou principal, însă, la antrenamente, viitorul antrenor s-a și prezentat deja. Alesul șefilor clubului din Liga 2 este Eugen Neagoe (50 de ani), ultima dată la CSM Poli Iași, în Liga 1. Fostul jucător al Craiovei, Dinamo sau Extensiv, antrenor la Universitatea Craiova, Pandurii, Poli Iași sau secund al lui Victor Pițurcă la Steaua, Craiova, naționala României sau Al-Ittihad a condus ședința de pregătire de astăzi a CS Mioveni și-a dat acordul pentru a semna cu gruparea argeșeană și așteaptă doar semnarea contractului.
Între timp, astăzi, CS Mioveni a anunțat în mod oficial și despărțirea de Mihali și posibilitatea numirii ca principal a lui Eugen Neagoe. Acesta îi va avea în stafful tehnic pe Mihai Olteanu – antrenor secund, Iulian Ilie – antrenor cu portarii, și pe Marius Dima – preparator fizic.
„Clubul nostru s-a despărțit luni seara de antrenorul Gheorghe Mihali, cel care ocupase acest post după plecarea lui Adrian Mihalcea.
Conducerea clubului îi mulțumește tehnicianului pentru colaborare și pentru munca depusă și îi urează mult succes în continuare.
Conducerea clubului a purtat în aceste zile discuții cu tehnicianul Eugen Neagoe, care astăzi a și condus antrenamentul echipei, iar în zilele următoare este așteptat să semneze contractul. Dacă înțelegerea va fi perfectată, acesta va fi ajutat de Mihai Olteanu – antrenor secund, Iulian Ilie – antrenor cu portarii și Marius Dima – preparator fizic”, e comunicatul clubului din Mioveni.
Ca antrenor principal, Eugen Neagoe a antrenat următoarele echipe: Universitatea Craiova (2005), Pandurii Târgu Jiu, Drobeta Turnu Severin, ASIL Lysi, din nou Universitate Craiova (2009), Aris Limassol, Nea Salamis și CSM Politehnica Iași. Ca antrenor secund a făcut parte din stafful lui Victor Pițurcă la echipele: Steaua, Universitatea Craiova (2010), Al-Ittihad, dar și la naționala României.
În acest sezon, CS Mioveni i-a avut antrenori pe Florin Marin (etapele 1-6), Adrian Mihalcea (7-9), respectiv Gheorghe Mihali (10-15), iar acum îl numește pe Eugen Neagoe.
Miercuri, în etapa a 16-a, intermediară, CS Mioveni joacă în deplasare, de la ora 14:00, cu Academica Clinceni. Argeșenii sunt pe locul 8, cu 22 de puncte, în timp ce ilfovenii se află pe 5, cu 26 de puncte.
Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: fb CS Mioveni