AFC Hermannstadt a remizat, scor 2-2, în partida disputată marți seară pe stadionul Trans-Sil din Târgu Mureș, cu echipa locală ASA, contând pentru etapa a 12-a a Ligii 2. În urma acestui rezultat, gruparea sibiană se menține pe primul loc în clasament, având 29 de puncte, cu unul în plus față de următoarea clasată. Rezultatul s-ar putea anulat însă în scurt timp, deoarece ASA Târgu Mureș a fost declarată falimentară și ar putea să nu mai continue în campionat în situația în care nu contestă decizia Tribunalului. Jocul de aseară a fost cel mai probabil ultimul desfășurat pe teren propriu în istoria sa de către clubului mureșean.
Scorul meciului de ieri seară de la Târgu Mureș a fost deschis de gazde, prin Luka Mijokovic (14) după ce a reluat cu latul, de la bara a doua, o minge centrată din corner. AFC Hermannstadt nu a acuzat însă șocul și a avut o evoluție încântătoare, reușind să egaleze relativ repede, prin Lucian Dumitriu (24), care l-a învins pe portarul advers cu un șut din 15 metri după un contraatac în care mingea a trecut rapid de la Neagu la Rusu și apoi la autorul golului. După alte zece minute, echipa sibiană a intrat în avantaj grație golului lui Andrei Hergheligiu (35). A fost o altă fază sclipitoare a jucătorilor lui Pelici. Neagu a ridicat mingea din fața careului peste fundași, Rusu a tras din 6 metri lateral stânga în bară, iar Hergheligiu a îndeplinit o simplă formalitate din careul mic.
Două goluri anulate în repriza secundă
În partea secundă, meciul nu a mai fost la fel de spectaculos. Lui Cosmin Sîrbu (61) i s-a anulat un gol pentru o poziție de offside, ca tot el, peste cinci minute, să înscrie superb. Decarul a combinat frumos cu Alexandru Stoica și a șutat din prima sub transversală. Apoi Dan Roman, abia introdus pe teren, a fost eliminat după doar cinci minute. Atacantul care trebuia să aducă un plus de experiență în jocul sibienilor l-a dezamăgit pe antrenorul Pelici după ce a primit două cartonașe galbene în aceeași fază și și-a lăsat echipa în inferioritate. Apoi nu s-a mai înscris, reușita lui Bogdan Rusu din prelungiri fiind anulată pentru un offside, s-a încheiat 2-2 și AFC Hermannstadt și-a menținut prima poziție în clasament.
„Sunt bucuros că am obținut un rezultat în urma căruia am revenit în fotoliul de lider, acolo unde ne este locul. Consider că am fi meritat să luăm toate cele 3 puncte. Am avut gol valabil în prelungiri”, a declarat, la final, antrenorul Alexandru Pelici, care reclamă decizia eronată a asistențului de a dicta offside la golul lui Rusu din prelungiri.
ASA TÂRGU MUREȘ – AFC HERMANNSTADT 2-2
Luka Mijokovic 14′, Cosmin Sîrbu 66′ / Lucian Dumitriu 25′, Andrei Hergheligiu 35′
Moga – Kilyen, Candrea (cpt.), P. Iacob, Mendy – Mijokovic, Laso – Licu (Petra 88′), Petriș (D. Panait 80′), C. Sîrbu – Al. Stoica (Băjan 80′)
Rezerve neutilizate: Negrușa – R. Iliescu, Tornyai, Bordaș
Antrenor: Alexandru Popescu
Căbuz – D. Tătar, Ct. Pîrvulescu, R. Crișan, Pamfile – I. Stoica, Dumitriu – Hergheligiu (Neacșa 87′), C. Neagu (D. Roman 79′), P. Petrescu (I. Popa 71′) – Bg. Rusu
Rezerve neutilizate: H. Moldovan – Necșulescu, Mih. Stancu, Șt. Blănaru
Antrenor: Alexandru Pelici
Eliminat: Dan Roman 85′ (cumul de cartonașe galbene)
Stadion: Trans-Sil (Târgu Mureș); Spectatori: 200; Arbitru: Cătălin Buși (Râmnicu Vâlcea); Asistenți: Adrian Mărginean (Aiud) și Ovidiu Arusoaiei (Piatra Neamț).
Revenită pe primul loc, AFC Hermannstadt joacă duminică, de la ora 11:30, în etapa a 13-a, cu Dacia Unirea Brăila, la Sibiu. În schimb, meciul ASA-ului de sâmbătă de la Balotești nu e sigur că va avea loc, gruparea mureșeană putându-se retrage din campionat până atunci.
Foto: Iosif Vajnar (PIXEL ProSport)