Fără directorul sportiv Sorin Frunză pe teren, Dacia Unirea a avut o evoluție slabă, sâmbăta trecută, în meciul din etapa a 7-a a Ligii 2, și a pierdut fără drept de apel, deși scorul nu arată acest lucru, partida cu Sportul Snagov (0-1).
Prima repriză a fost săracă în ocazii clare de gol. Oaspeții puteau deschide scorul în minutul 11, când Voineag a șutat foarte bine de la marginea careului mare, însă Olaru a reușit să scoată mingea de sub transversală. Opt minute mai târziu, brăilenii au beneficiat de o lovitură liberă, dar Covaciu a trimis mingea peste transversală. Ultima ocazie de gol a primei reprize a aparținut tot echipei Sportul Snagov, Bustea (27) a trecut în dribling printre apărătorii centrali ai lui Pânzaru și a șutat de la marginea careului mic, însă mingea a trecut pe lângă poartă.
Repriza a doua a început tot cu o mare ratare a oaspeților, Radu (52) a centrat în fața porții, dar Munteanu nu a reușit să reia mingea în plasă, de la doar 2 metri.
Prima ocazie de gol a Daciei Unirea s-a consemnat abia în minutul 61 și l-a avut în prim plan pe Covaciu, care a trimis mingea, cu capul, în bara din stânga portarului Anca-Trip, balonul a revenit tot la el, dar a doua oară a trimis pe lângă poartă. La faza următoare, pe contraatac, oaspeții au avut o șansă mare de gol prin Munteanu, care a șutat plasat, dar Olaru fost la post.
Perioada bună a Snagovului s-a concretizat printr-un gol marcat de Ștefan Vlădoiu, în minutul 74. Acesta a plecat într-o cursă solitară de la mijlocul terenului, a intrat în careu și a trimis mingea în plasa porții lui Olaru. Pe finalul partidei, pe contraatac, oaspeții își puteau dubla avantajul, însă Olaru a avut intervenții foarte bune la șuturile lui Neață și Munteanu.
În urma acestui rezultat, Dacia Unirea a ajuns pe locul 13, cu 8 puncte, în timp ce Sportul Snagov a urcat pe locul 11, cu 11 puncte. Runda următoare, Sportul joacă acasă cu Olimpia Satu Mare, iar Dacia Unirea tot acasă, cu FC Argeș.
DACIA UNIREA BRĂ‚ILA – SPORTUL SNAGOV 0-1
Ștefan Vlădoiu 74′
Olaru – Gab. Niță, L. Ivan (cpt.), Ghiocel (G. Lazăr 81′), Stănciulescu – Cubleșan (C. Mihai 46′), Covaciu, Roșoagă, Iosofache (Ciucureanu 63′) – C. Roșu, Al. Pop
Rezerve neutilizate: Țicrea – P. Ioan, Banyoi, Ed. Oprea
Antrenor: Alin Pânzaru
Anca-Trip – Șt. Vlădoiu, Lică, I. Șerban, Bg, Stancu – Al. Radu (cpt.), D. Munteanu – Borțoneanu (Al. Rusu 89′), Voineag (Braga 65′), Bustea – L. Dobre (Neață 77′)
Rezerve neutilizate: Fila – Cornea, Al. Ionescu, Al. Manea
Antrenor: Valeriu Răchită
Stadion: Municipal (Brăila); Spectatori: 500; Arbitru: Florin Costin Dan 3 (Chirnogi); Asistenți: Andrei Alexandru Roman 3 (Târgu Neamț) și Răzvan Mihai Dobre 3 (Șotânga); Jucătorul meciului: Ștefan Vlădoiu 3.
Articol scris de Costel FILIP